Intoleranța la lactoză este mai prezentă decât te-ai aștepta. Statisticile spun că sunt afectate circa 20% dintre persoanele din Europa și America de Nord, 75% dintre locuitorii Africii, 70% dintre aborigenii australieni și până la 90% dintre asiatici (în special în China și India). Lipsa lactatelor creează mai ales un disconfort, decât o problemă gravă de sănătate (dacă consumi cantități suficiente de proteine și calciu nu vei avea probleme în lipsa laptelui), disconfort care apare din necesitatea de a trebui să verifici fiecare ambalaj atunci când mergi la cumpărături.
De câte tipuri este intoleranța la lactoză?
Care sunt simptomele intoleranței la lactoză?
Cum este diagnosticată intoleranța la lactoză?
În ce constă tratamentul intoleranței la lactoză?
Poate fi prevenită?
De câte tipuri este intoleranța la lactoză?
Intoleranța la lactoză poate fi de mai multe tipuri: congenitală, primară și secundară. Mai jos poți citi câte ceva despre fiecare în parte.
Intoleranța congenitală la lactoză apare rar și este moștenită genetic, noul-născut neavând lactoză sau având un nivel scăzut al acestei enzime, care “procesează” laptele. Raritatea afecțiunii vine și din faptul că ambii părinți trebuie să aibă gene problematice pentru a transmite intoleranța la lactoză. În unele cazuri mama trebuie să ia picături de lactază pentru a face laptele matern ceva mai tolerabil pentru cel mic.
Intoleranța primară la lactoză este cea mai răspândită formă. Transmisă tot pe cale genetică, acest tip de intoleranță la lactoză debutează atunci când alimentația copilului evoluează de la laptele matern și laptele praf la o dietă diversificată (în special, după vârsta de doi ani). În unele cazuri, simptomele debutează abia la maturitate.
Intoleranța secundară la lactoză apare ca urmare a unui nivel scăzut al lactazei, apărut după o problemă a tractului digestiv (de exemplu, gastroenterită, boala Crohn sau colită ulceroasă), chimioterapie sau un consum îndelungat de antibiotice.
Este important sa deosebim intoleranța la lactoză de alergia la lapte. În timp ce intoleranța apare ca urmare a unei deficiențe a enzimei lactază (aceasta lipsește sau are un nivel foarte scăzut), alergia constă într-o sensibilitatea a sistemului imunitar (este întâlnită și sub numele de hipersensibilitate imuno-alergică) la proteinele din lapte.
Care sunt simptomele intoleranței la lactoză?
În general, simptomele asociate intoleranței la lactoză sunt comune majorității afecțiunilor gastrointestinale ușoare (motiv pentru care este necesar să mergi la doctor pentru testul de toleranță), cu excepția că în cazul persoanelor cu intoleranță la lactoză acestea apar după fiecare masă bogată în lactoză. Mai jos sunt principalele simptome ale intoleranței la lactoză:
- dureri abdominale
- balonare
- flatulență
- diaree sau constipație
La copii, intoleranța la lactoză se manifestă prin scaune moi, gaze, stare de greață, crampe abdominale și erupții cutanate. În unele cazuri, copilul răcește mai des.
Cum este diagnosticată intoleranța la lactoză?
Există mai multe teste care îi indică doctorului că este vorba de intoleranță la lactoză. Pentru început, înainte de a merge la doctor este bine să păstrezi un jurnal alimentar pentru 3-5 zile, în care să scrii ce ai mâncat și care au fost (dacă au existat) simptomele după consumul de lactate (acest jurnal trebuie prezentat doctorului, la consult). Mai jos sunt principalele teste recomandate în cazurile de intoleranță la lactoză:
- Test de hidrogen – este un test realizat dimineața, la prima oră după cel puțin 10-12 ore în care nu ai mâncat sau băut. Doctorul te va ruga să umfli un dispozitiv cu formă de balon. Proba va fi apoi analizată pentru a afla care este conținutul de hidrogen, măsurat în părți per milion (ppm). Ulterior vei fi rugată să bei o soluție cu lactoză iar respirația îți va fi testată la fiecare 15 minute timp de 1-2 ore pentru a vedea evoluția hidrogenului. Dacă hidrogenul are o valoare mai mare de 20 ppm după ce ai consumat soluția cu lactoză este foarte probabil să ai intoleranță la lactoză (atunci când ești intolerant bacteriile din colon produc mai mult hidrogen decât în mod normal).
- Test de toleranță – vei fi rugată să consumi o soluție cu lactoză iar apoi îți va fi recoltată o probă de sânge. Testul va arăta care este conținutul de glucoză (zahăr) din sânge. Dacă ai intoleranță, nivelul zahărului din sânge va crește foarte încet sau chiar deloc. Acest lucru are loc deoarece organismul nu poate procesa lactoza (în mod normal, ea trebuie să fie convertită în zahăr).
- Biopsie a intestinului – în general, acest test se aplică persoanelor cu intoleranță secundară (de exemplu, atunci când lactaza are un nivel scăzut ca urmare a unei intervenții chirurgicale sau a unei boli gastrice). Biopsia va fi testată pentru conținutul de lactază. Dacă are un conținut foarte scăzut, este foarte probabil să ai intoleranță la lactoză.
În ce constă tratamentul intoleranței la lactoză?
Intoleranță la lactoză este o boală cronică. Asta înseamnă că se poate trăi cu ea fără probleme, atât timp cât faci schimbări în dieta zilnică și iei medicamentele recomandate de doctor (în cele mai multe cazuri, însă, schimbările alimentare sunt suficiente).
Schimbările alimentare diferă de la o persoană la alta. Dacă unele persoane pot consuma cantități mici de lactate, altele sunt nevoite să evite cu totul laptele și produsele care conțin lactoză. Dacă ești intolerantă și vrei să introduci în dieta zilnică alimente fără lactoză este recomandat să le introduci treptat, una câte una, deoarece există un mic risc de prezență a unor sensibilități alimentare (introducerea treptată te ajută să îți dai seama care este alimentul “buclucaș”).
Ce alimente ar trebui să eviți (sau să limitezi)?
Pe lângă produsele lactate clasice (lapte, iaurt, smântână, lapte bătut) și alte produse din comerț pot conține lactate, deși în cantități mai mici. Chiar și așa, dacă ai o intoleranță profundă, chiar și acest tip de produse pot duce la apariția simptomelor. Mai jos sunt principalele alimente pe care ar trebui să le eviți sau să le limitezi:
- dressingurile din comerț și maioneza
- laptele praf
- unele tipuri de biscuiți
- unele bomboane cu ciocolată
- unele cereale pentru micul dejun
- unele produse de patiserie precum și unele varietăți de pâine
- clătitele
- torturile
- supele instant
- unele varietăți de carne procesată (verifică etichetele!)
Este important de știut că denumiri precum “acid lactic”, “lactat de sodiu” sau “unt de cacao” nu înseamnă că există lactoză. Pe de altă parte, “zerul” sau “proteinele din lapte” înseamnă că produsul nu este recomandat persoanelor cu intoleranță.
Ce produse lactate poți consuma și în ce cantități?
Una dintre problemele majore ale persoanelor cu intoleranță la lactoză este că evită cu totul lactatele și astfel sunt private de vitamine și minerale esențiale bunei funcționări a organismului.
Din fericire, o mare parte a persoanelor cu intoleranță pot consuma cantități mici de lactate, până la 18 g de lactoză pe zi (de exemplu, o cană de lapte are aproximativ 12 g de lactoză, 25 g de brânză uscată are 1-2 g de lactoză, două linguri de smântână au 0,7 g de lactoză, 200 g lapte praf au aproximativ 60 g de lactoză).
Produse precum brânza uscată, înghețata (care mai are și alte ingrediente decât laptele) precum și untul pot fi, uneori, consumate în cantități mici (care este cantitate de lactoză consumată depinde de la caz la caz și poate ajuta să vorbești cu doctorul despre aceste lucruri).
Ce alimente pot asigura necesarul de calciu atunci când nu poți consuma lactate?
Există mai multe alimente care pot asigura calciul atunci când nu ai voie să consumi lapte. Printre acestea, cele mai populare sunt produsele din soia (brânza, iaurtul și laptele), laptele de orez, migdale, cocos etc precum și produsele cu eticheta “fără lactoză” (există și variante de lapte de vacă fără lactoză).
De asemenea, pentru a combate lipsa de calciu și vitamine furnizate de lactatele clasice, poți consuma legume verzi din familia verzei (broccoli, varză kale), nuci, semințe, produse tofu, pâine integrală, pește (în special, somon și sardine), fructe de mare, unt de arahide.
Intoleranța la lactoză la copii
În cazul copiilor este important de măsurat gradul de toleranță. Cu alte cuvinte, dacă cel mic poate consuma cantități mici de produse cu lactoză fără a avea simptome specifice. În cazul în care copilul nu suportă alimentele cu lactoză, doctorul te va îndrepta spre un nutriționist pentru a te ajuta să stabilești o dietă potrivită (care să conțină toți nutrienții necesarii creșterii și dezvoltării normale).
Pentru bebelușii cu intoleranță, există lapte special fără lactoză. Acesta se găsește în farmacii și supermarketuri. Evită, totuși, laptele din soia în cazul copiilor sub șase luni deoarece conține substanțe care pot afecta dezvoltarea de la acea vârstă.
De asemenea, mamele care alăptează pot apela la picături cu înlocuitor de lactază (doar după ce vorbești cu doctorul) pentru a face laptele matern mai ușor tolerabil pentru copil.
Poate fi prevenită?
Intoleranța la lactoză nu poate fi prevenită, nici măcar atunci când vine vorba de intoleranță secundară, care apare ca urmare a unei alte afecțiuni gastrointestinale (aceasta la rândul său apare dintr-o combinație de alimentație și exces de stres).
Din fericire, intoleranța la lactoză este relativ ușor de ținut sub control spre deosebire de alte afecțiuni cronice. Tot ceea ce ai de făcut este să limitezi alimentele bogate în lactoză, să consumi alimente cât mai puțin procesate pentru a asigura necesarul vitaminic și, dacă este cazul, să iei suplimente alimentare, de calciu sau vitamina D, însă doar la recomandarea doctorului.
De asemenea, este recomandat să ții un jurnal al alimentelor pe care le consumi și în special a cantității de lactoză conținută (dacă nu ai un caz grav de intoleranță, poți consuma până la 18 g de lactoză distribuite pe durata întregii zile).
Eliminarea sau reducerea lactatelor din dieta zilnică poate presupune lipsuri nutritive. Din fericire, nu sunt multe cazurile de intoleranță care necesită eliminarea cu totul a laptelui (cei cu intoleranță moderată pot consuma un pahar de lapte pe zi și 30 g de brânză uscată). Dacă totuși trebuie să elimini lactatele, poți să te bucuri în continuare de o viață sănătoasă, dacă îți asiguri necesarul zilnic de calciu.
Sursa foto: Shutterstock