O cunoaștem cu toții pe Grumpy Cat, legendara pisicuță cu o expresie permanentă de iritare, care pare c-ar pălmui pe oricine (dacă ar putea) sau că de-abia așteaptă momentul oportun pentru a-și pune în aplicare planul de distrugere a omenirii.Grumpy

Foto: SkinnyMs.

Glumele și meme-urile cu poza ei au invadat internetul și, în mod ironic, prin supărarea ei și-a făcut stăpânii obscen de bogați. Totuși, probabil că biata Grumpy Cat – pe numele ei adevărat Tardar Sauce – nu e cu adevărat furioasă sau nici măcar morocănoasă, iar expresia ei are, în mod sigur, o explicație medicală.

Atitudinea jucăușă
Agresivitatea cauzată de suprastimulare
Agresivitatea redirecționată
Agresivitatea teritorială
Cazuri care necesită asistență medicală
Testul H.I.S.S.

Dar oare de ce ne amuzăm atunci când ne gândim că pisicile ne urăsc în secret sau doar ne tolerează (cu greu) și ar fi atât de cinice încât să ne plănuiască, în secret, moartea? Poate pentru că pisicile sunt deosebit de expresive și simpatice orice ar face, încât ne topim după ele și vrem să le demonstrăm iubirea noastră clipă de clipă, iar ele… ar prefera să nu, uneori.

Kitty

Foto: Bored Panda

Într-adevăr, pisicile noastre domestice sunt, pe de o parte, sensibile și sperioase și au nevoie de un anumit mediu echilibrat, pentru a se simți în siguranță și a se manifesta, la rândul lor, în mod echilibrat. Pe de altă parte, să nu uităm că pisicuțele domestice sunt totuși feline cu spirit independent, care au atitudinea de divă inclusă în codul genetic. Dacă le-am testa, probabil am găsi în ADN-ul lor un cromozom cu răbufniri și accese de personalitate, mai ceva ca Diana Ross.

Ar putea fi amuzant acest subiect, de la distanță, atunci când stăm confortabil în scaunul de la birou și ne uităm la videoclipuri cu pisici care-și revarsă iritarea asupra altor biete animăluțe sau a stăpânilor. Dar nu mai e chiar atât de amuzant atunci când ni se întâmplă chiar nouă să ne alegem cu urme de colțișori și tatuaje semi-permanente însângerate.

Deci, ce-am putea face pentru a înțelege mai bine comportamentul uneori agresiv al felinelor noastre și cum le putem oferi câteva lecții blânde de bune maniere?

Tipuri de agresivitate

Conform experților și asociațiilor de protecție a animalelor, tendințele agresive ale pisicilor pot avea mai multe cauze, pe care le putem împărți în câteva mari categorii, pentru a le înțelege, recunoaște și preîntâmpina. Asociația Humane Society identifică următoarele tipuri principale de agresivitate:

1. Agresivitatea jucăușă

Kitty 3

Foto: Catster

Explicație. Mușcatul și zgâriatul vin la pachet cu instinctul prădător al pisicilor, dar sunt și principalul mecanism de apărare al acestora. Așadar, utilizarea acestor resurse face parte din manifestarea sănătoasă a oricărei pisicuțe care este în creștere și își descoperă propriile abilități.

Manifestare. Pentru un pui de pisică, agresivitatea jucăușă este strâns legată de explorarea acestor „arme”. Asemenea copiilor, pisicuțele testează și încep să descopere lumea înconjurătoare mușcând și apucând lucrurile care le stârnesc curiozitatea. De aceea, joaca lor preferată este să se ascundă, pândind orice le trece prin raza vizuală, ca mai apoi să se lanseze într-un atac nimicitor. Pentru binele tuturor, cu cât pisicul nostru înțelege mai repede că nu tot ce mișcă e disponibil pentru a fi apucat și franjurat (cum ar fi propriile noastre picioare sau mâini), cu atât ne va fi mai ușor să avem o relație armonioasă pe termen lung.

Soluții:

  • Nu lăsa pisicuța să te apuce de mâini sau orice altă parte a corpului, chiar și în joacă, pentru că aceasta se va transforma pe parcurs într-o rutină. Același principiu se aplică și hainelor pe care le porți, pentru că într-un acces de joacă frenetică, ea nu va mai face distincția dintre pantalonul și piciorul tău, spre exemplu. Așadar, stabilește din timp o limită clară, aceea că oamenii nu sunt jucării.

Kitty 1Foto: Shutterstock

  • Oferă-i, în schimb, propriile ei jucării, cum ar fi o jucărie de pluș sau una de tip undiță, ori o jucărie interactivă cu ajutorul căreia să menții joaca palpitantă, dar departe de spațiul tău personal. În plus, cumpără sau amenajează-i un ansamblu de joacă unde va putea să-și manifeste liber nevoia de a zgâria pentru a-și ascuți unghiile.
  • Acordă-i atenție pisicii și joacă-te cu ea în fiecare zi, dar dacă te „atacă” din senin, încearcă să-i distragi atenția aruncându-i o jucărie.
  • Atunci când joaca începe să se manifeste într-un fel nedorit, spune-i un „Nu” ferm sau încearcă să imiți sâsâitul cu care ar atenționa-o o altă pisică. De asemenea, întrerupe joaca până se calmează, însă dacă persistă poți încerca metoda scruffing, apucând-o ușor de ceafă și reținând-o preț de câteva secunde, așa cum ar face mama ei. Aceste soluții trebuie aplicate cu blândețe, fără a țipa sau a lovi pisoiul – măsuri care l-ar speria sau i-ar accentua agresivitatea, însă nu într-un mod jucăuș.

2. Agresivitatea cauzată de suprastimulare

Explicație. Incidența acestui tip de agresivitate depinde de caracterul și gradul de toleranță la atingere al fiecărei pisici și apare atunci când o pisică se simte iritată din cauza mângâierii excesive sau din cauza atingerii anumitor zone sensibile pentru acea pisică. Deși factorul personal face ca acest comportament să fie mai dificil de prezis, pentru a preîntâmpina aceste cazuri este important să fim atenți la limbajul corporal al pisicii și să-l înțelegem.pexels photo 790033Foto: Pexels

Manifestare. Semnalele de iritare cele mai frecvente sunt urechile date pe spate, mișcările bruște sau o stare de agitație, zvâcnirea cozii, mieunatul ascuțit, mârâitul sau sâsâitul.

Soluții:

  • Oricât ți-ai dori să-ți arăți afecțiunea față de ea, în momentul în care vezi aceste semnale cel mai bine ar fi să te oprești din mângâiat, lăsând pisica să decidă dacă vrea să mai rămână lângă tine sau preferă să plece.
  • În cazul unei pisici care nu este obișnuită cu mângâierile, poți să încerci să lucrezi cu ea mângâind-o în timp ce-i oferi mici recompense. Prelungește câte puțin, de fiecare dată, durata atingerilor, dar nu exagera și oprește-te cât pisica este încă bine-dispusă, pentru a o obișnui să asocieze sesiunile de mângâiere cu o stare de bine.

3. Agresivitatea redirecționată

shutterstock 702147295Foto: Shutterstock/Alexandra Costescu

Explicație. Acest tip de agresivitate este stârnit de emoții precum frustrarea sau frica pe care o pisică le resimte atunci când este stimulată de ceva, dar este împiedicată să se manifeste liber.

Manifestare. De exemplu, în cazul pisicilor de apartament, acestea stau adesea la geam, urmărind mișcarea de afară. Dacă ceea ce vede afară o frustrează, cum ar fi o altă pisică la care nu poate ajunge, felina își va descărca supărarea pe ceva (sau cineva) care îi este la îndemână, cum ar fi o persoană sau un alt animal din casă.

Putem intui dacă urmează un astfel de acces de furie, urmărind atent comportamentul pisicii. Dacă privește pe geam atât de concentrată încât nu conștientizează că altcineva intră în cameră și nu reacționează când este strigată, dacă își mișcă tensionat coada sau mârâie ori miaună puternic, e posibil ca această „transă” să fie urmată de un acces de furie.

a9be38d55046f44461def1ecf1956c71 cat art cute cats

Foto: Pinterest

Soluții: În mod ideal, pentru a opri aceste atacuri, am îndepărta stimulii supărători, însă nu putem controla mediul înconjurător.

  • Pentru a preveni această stare de frustrare, am putea încerca să tragem toate draperiile, blocându-i dinainte accesul la geam. Totuși, e bine știut faptul că pisicile sunt firi curioase, iar această activitate a privitului pe geam este una din preferatele lor.
  • Atunci când vedem că pisica noastră este total absorbită de ceea ce vede afară, putem să-i distragem atenția bătând puternic din palme, lăsând-o apoi să se calmeze înainte de a o atinge.
  • Apoi, mai ales în cazul unei pisici care este mai degrabă speriată de ceea ce vede afară, după ce reușim să-i distragem atenția, ar fi indicat să petrecem un timp împreună, jucându-ne și oferindu-i gustări și mângâieri.
  • Dacă, totuși, nu reușim să-i distragem atenția la timp, iar pisica își descarcă frustrarea pe un alt animal din casă, spre exemplu, cel mai indicat ar fi să nu intervenim direct, ci să folosim o pernă sau o sticlă cu pulverizator pentru a întrerupe lupta.

4. Agresivitatea teritorială

Explicație. Pisicile sunt animale cu un puternic simț al dominării teritoriale, dar în mod normal își dispută teritoriul doar cu alte pisici. Totuși, în cazuri mai dificile, felina ar putea începe să-și manifeste agresivitatea teritorială asupra tuturor celor cu care-și împarte spațiul, fie că e vorba de oameni sau alte animale.

Manifestare. În cazurile mai des întâlnite, atunci când două sau mai multe pisici locuiesc în aceeași casă, această agresivitate teritorială poate apărea din gelozie, până se ajunge la stabilirea unei ierarhii. Însă, după rezolvarea acestor conflicte, o altă pisică s-ar putea dovedi un excelent companion pentru a-i înveseli zilele felinei tale.

shutterstock 637924177oto: Shutterstock

În schimb, o pisică excesiv de dominantă va încerca să-i împiedice pe alții să circule prin casă după bunul plac, revendicându-și spațiul și devenind agresivă atunci când cineva încearcă să intre sau să iasă dintr-o anumită cameră, de exemplu.

Soluții:

  • În cazul relației tensionate dintre două pisici, ține pisicile în camere separate, pe care să le ocupe prin rotație pentru o anumită perioadă de timp, iar în timpul mesei pune-le bolurile de-o parte și de cealaltă a unei uși închise. Apoi, când consideri că sunt pregătite, profită de perioada de relaxare și grooming de după masă pentru a le aduce în aceeași cameră. Astfel, în mod treptat, își vor simți prezența și se vor (re)acomoda una cu cealaltă, fără a fi nevoite să interacționeze înainte de a fi pregătite. În plus, asigură-te că petreci suficient timp cu fiecare în parte, pentru a limita gelozia dintre ele.
  • În cazul agresivității față de ceilalți din casă, folosește un sunet deranjant precum bătutul din palme, un sâsâit sau o sticlă cu pulverizator pentru a întrerupe manifestarea.
  • Dacă nivelul de agresivitate al pisicii tale a crescut brusc, pentru a-ți da seama dacă acest comportament se explică printr-un simț teritorial sau mai degrabă printr-o stare de stres, încearcă să-i dai pisicii un time out într-o altă cameră, mai liniștită. Dacă observi, astfel, o schimbare de atitudine înspre bine, este posibil ca agresivitatea ei să fie cauzată de un mediu prea agitat, unde au avut loc schimbări bruște precum apariția unor persoane noi, a copiilor mici sau a altor animale cu care pisica nu s-a acomodat încă. În acest caz, oferă-i pisicii tale posibilitatea de a avea în permanență acces la un spațiu mai liniștit, unde s-ar putea retrage.
  • Dacă aceste metode nu funcționează, cel mai indicat este să consulți un behaviorist specializat în comportamentul animalelor sau un medic veterinar.

pexels photo 460797Moto: Pexels

5. Cazuri care necesită asistență medicală

Cazurile de agresivitate extremă sau cele în care o pisică matură și-a schimbat comportamentul, devenind agresivă peste noapte, ar putea avea o explicație de natură medicală și ar trebui investigate cu ajutorul unui specialist. Două dintre cele mai întâlnite astfel de afecțiuni sunt hiperestezia și sindromul deteriorării cognitive feline.

Hiperestezia apare în cazul pisicilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, iar pisicile de rasă de tip oriental (siameze, birmaneze etc.) sunt cele mai afectate de acest sindrom. Principalele simptome sunt, pe lângă atacuri agresive inexplicabile, groomingul excesiv în zona lombară și a cozii, până la punctul automutilării, alături de crize epileptice. Unii cercetători consideră că aceste simptome sunt similare atacurilor de panică suferite de oameni, iar în acest caz un consult veterinar se impune pentru a găsi calea de tratament cea mai potrivită.

shutterstock 764100004Foto: Shutterstock

Sindromul deteriorării cognitive feline, în schimb, apare în proporție de 80% la pisicile de peste 16 ani. Conform medicilor veterinari de la Vet Medical Center: „Funcțiile afectate ale pisicilor care suferă de acest sindrom sunt: memoria, abilitatea de a învăța, vederea și capacitatea de concentrare. Aceste disfuncționalități pot provoca tulburări de somn, de orientare sau reducerea activității fizice. Totodată, pisicile pot deveni anxioase, cu tendințe puternice de agresivitate și își pot modifica radical comportamentul față de proprietari sau de celelalte animale de companie din casă.” Înainte de a pune acest diagnostic pisicilor noastre în etate, este necesar un consult medical, pentru a elimina orice alte posibile cauze de natură medicală precum dureri, probleme parazitare sau diferite alte disfuncții care pot duce la creșterea iritabilității, dar ar putea fi rezolvate sau atenuate cu ajutorul medicației.

Chiar dacă aceste cazuri extreme nu se aplică în cazul felinelor noastre, uneori poate fi dificil să ne dăm seama ce nevoi și ce supărări au, oricât ne-am strădui. Atunci când sunt sănătoase și fericite, pisicile pot fi pașnice și drăgălașe, asemenea unor jucării de pluș. În același timp, ele sunt deosebit de sensibile și reacționează diferit la factori distincți, iar pentru a le înțelege mai bine trebuie să facem o muncă de investigație, ținând cont de o sumedenie de factori.

teddy bear in cats paw

Foto: Twitter

Testul H.I.S.S.

Amy Shojai, behaviorist și specialist în domeniul îngrijirii pisicilor, împarte acești factori în patru mari ramuri, care duc la testul H.I.S.S. (acronim ușor de reținut pentru că reproduce sâsâitul specific al pisicilor, hiss (eng.) = sâsâit). Oricând încercăm să interpretăm schimbările de comportament ale pisicii noastre, putem aplica acest test, luând în considerare următoarele aspecte:

H – Health, adică sănătate. Mai exact, de fiecare dată când apare o schimbare de atitudine, primul lucru care trebuie verificat este starea de sănătate a pisicuței noastre. Orice afecțiune poate crea un mare disconfort fizic și psihic care se poate transforma într-o reacție agresivă.

I – Instinct. Nu toate problemele comportamentale, așa cum le vedem noi, sunt de fapt probleme. Anumite manifestări care nu ne fac plăcere, cum ar fi zgâriatul obiectelor, fac parte din bagajul genetic al pisicilor. De aceea, modul în care reacționăm față de acestea poate asigura echilibrul comportamental al unei pisici sau, dimpotrivă, îi poate spori agresivitatea.

S – Stres. Adesea, pisicile nu reacționează foarte bine la schimbări bruște, cum ar fi mutarea într-o casă nouă, apariția unui bebeluș care plânge des sau apariția altor animale de casă. Asemenea oamenilor, în cazuri de stres major, pisicile suferă un dezechilibru emoțional și chiar fizic, manifestat prin comportamente compulsive sau agresive.

S – Simptome, semne și soluții. În absența verbalizării din partea pisicii noastre, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a fi atenți la toate schimbările prin care ea ar putea trece. Apoi, pe baza acestor observații, putem să mergem la veterinar pentru investigații medicale, atunci când e cazul, și să găsim soluțiile necesare.

pexels photo 46024Foto: Pexels

Așadar, soluții există la tot pasul, de la cele pe care le putem aplica noi acasă, până la cele pe care ni le pot recomanda medicii specialiști. Asemenea oamenilor, pisicile au zile mai bune și zile mai proaste și pot trece prin momente mai dificile, din punct de vedere emoțional sau fizic. Totuși, câtă vreme ne au alături pentru a le ajuta, cu atenție și blândețe, să treacă peste aceste hopuri, felinele noastre preferate au mari șanse la o viață îndelungată și echilibrată în sânul familiei.

Total
3
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*