Un zâmbet perfect valorează mult și, de cele mai multe ori, e obținut cu ajutorul fațetelor dentare. Persoanele cu dinți albi și strălucitori par mai încrezătoare și interacționează mai ușor cu cei din jur. Una dintre cele comune soluții pentru dinții decolorați, ciobiți sau strâmbi este oferită de fațetele dentare.

Ce sunt fațetele dentare?
Cui i se adresează fațetele dentare?
Ce fel de tehnologie este implicată în fațetele dentare?
În ce constă procedura de implantare a fațetelor dentare?
Ce materiale pot fi folosite?
Care sunt avantajele fațetelor dentare?
Care sunt dezavantajele fațetelor dentare?
Care sunt costurile folosirii fațetelor dentare?

Ce sunt fațetele dentare?

Fațetele dentare sunt mici suprafețe din ceramică (dar pot fi și din alt material) lipite cu ajutorul unui adeziv de suprafața externă a dinților (care a fost în prealabil șlefuită, însă existe și variante de fațete dentare care nu necesită șlefuire).

Aplicarea lor nu este dureroasă, au o rezistență de lungă durată și, poate cel mai important, nu își schimbă culoarea în timp. Este bine de știut că deși procedura în sine pare simplă,  consultul medical implică ceva mai mult decât plasarea fațetelor.

Cui i se adresează fațetele dentare?

Cine poate apela la acest tip de tratament? Orice persoană care are dinții decolorați, inegali sau inestetici.

Mai jos sunt o serie de probleme care pot fi corectate prin aplicarea fațetelor dentare.

  • spațiile inestetice dintre dinți
  • dinții fisurați
  • dinții strâmbi, care și-au schimbat direcția de creștere (din diverse motive)
  • dinți scurtați datorită uzurii
  • dinții decolorați sau pătați care nu au putut fi tratați prin aplicarea unor tratamente de albire

În ce situații nu sunt potrivite fațetele dentare?

Există și câteva situații în care aplicarea fațetelor dentare nu este recomandată. Mai jos poți citi despre cele mai răspândite situații în care fațetele dentare sunt interzise.

  • existența cariilor dentare
  • tulburări de ocluzie (dinți înghesuiți)
  • dacă ai obiceiul (necontrolat) de a scrâșni dinții, acesta ar putea duce la deteriorarea fațetelor dentare
  • problemele gingivale (acestea trebuie tratate înainte de aplicarea fațetelor dentare)
  • dacă unul sau mai mulți dinți au suferit reparații, nu va mai fi capabil să susțină fațetele dentare

Ce fel de tehnologie este implicată în fațetele dentare?

Aplicarea de fațete dentare implică tehnologie de ultimă oră. Folosirea unor lupe și microscoape de mare precizie detectează spații interdentare chiar și de ordinul milimetrilor.

Există, de asemenea, și aparate cu camere video care captează întreaga zonă cu probleme, scopul fiind asigurarea acurateții fațetelor dentare.

Modelele sunt realizate computerizat, după care informația este preluată de un aparat care creează fațetele dentare, iar după analiza acestora pentru a fi siguri că fațetele se potrivesc complet modelului dinților, doctorii vor aplica fațetele dentare pe dinții pacientului sau pacientei.

Sursa foto : Pinterest

În ce constă procedura de aplicare a fațetelor dentare?

Aplicarea fațetelor dentare include două etape, distribuite pe durata a două ședințe de estetică dentară (uneori în aceeași zi), una de profilaxie, prin care medicul de estetică dentară îți oferă sfaturi pentru a evita deteriorarea fațetelor dentare (dar și va face un scurt istoric medical pentru a vedea dacă existența anumitor probleme dentare pune în pericol aplicarea fațetelor), și una de aplicare a fațetelor.

Prima ședință implică o consultație cu medicul de estetică dentară. Acesta stabilește împreună cu pacientul care va fi culoarea fațetelor, care este cel mai bun material pentru dentiția pacientului, dar și ce fel de soluție trebuie aplicată sau dacă este nevoie sau nu de șlefuire.

Mai apoi dinții vor fi curățați pentru a se evita existența unor resturi de alimente sau băuturi.

După curățare dinții vor fi șlefuiți, dacă este cazul (de exemplu, dacă ai dinții micuți șlefuirea nu mai este necesară). Șlefuirea nu este dureroasă.

După curățare și șlefuire, dinții cu probleme urmează a fi amprentați pentru a crea fațetele dentare personalizate pentru dinții pacientului.

În cazul în care dinții au fost șlefuiți, înainte de următoarea etapă dinții vor fi acoperiți de un material provizoriu.

Ședința a doua implică procedura de lipire a fațetelor dentare. În funcție de clinica dentară aleasă și de numărul de clienți, procedura se poate face în aceeași zi sau la câteva zile distanță.

Doctorul de estetică dentară va așeza provizoriu fațetele pe dinți pentru a vedea dacă se potrivesc 100% – o inegalitate între dinte și fațetă va crea probleme la masticație și va permite mâncării și lichidelor să pătrundă între dinte și fațetă.

Dacă totul decurge normal, dinții vor fi din nou curățați pentru a fi pregătiți pentru aplicarea fațetelor.

Fațetele sunt lipite cu ajutorul unui adeziv special cu uscare rapidă iar pacientul poate să-și folosească dinții imediat fără a-și face griji.

Ce materiale pot fi folosite?

În general, fațetele dentare pot fi fabricate din trei materiale, diferite între ele prin rezistență și costuri: compozit, ceramică și zirconiu.

Fațetele din compozit

Fațetele din compozit sunt realizate într-o singură ședință iar la final fațeta trebuie lustruită.

În general, aceste tipuri de fațete sunt folosite pentru rezolvarea unor probleme dentare mai mici, precum acoperirea dinților decolorați sau schimbarea poziției unui dinte.

Este bine de știut că acest tip de material nu este recomandat pentru corectarea unor probleme dentare care afectează mai mulți dinți sau dacă dinții sunt foarte scurți.

De asemenea, acest tip de fațete este mai ieftin, însă spre deosebire de cele din ceramică se fracturează mai ușor și au o rezistență mai redusă la pete.

Fațetele dentare din compozit au o durată de viață între 5 și 10 ani, iar procedura de creare a fațetelor implică mai multă atenție din partea medicului de estetică dentară.  

Fațetele din ceramică

În cele mai multe cazuri, aplicarea de fațete dentare din ceramică implică șlefuirea dinților însă unul dintre motivele pentru care multă lume alege astfel de fațete este asemănarea izbitoare cu structura și culoarea dinților.

Având o grosime de 0,5-0,7 mm, o astfel de fațetă dentară poate fi folosită pentru a acoperi spațiile inestetice dintre dinți, dar și pentru a masca un dinte ciobit.

Spre deosebire de fațetele din compozit, fațetele de ceramică își păstrează culoarea și au o rezistență mult mai mare (15-20 ani).

Singurul neajuns, pe lângă prețul mai mare față de cele din compozit, este că dacă fațetele se ciobesc, ele nu pot fi reparate, ci doar înlocuite.

Fațetele din zirconiu

Folosirea fațetelor din zirconiu este destul de rară. Pacienții care cer acest lucru au avut anterior coroane dentare în zirconiu.

Deși sunt extrem de rezistente, fațetele dentare din zirconiu, spre deosebire de cele din compozit sau cele din ceramică, vin într-un număr limitat de culori și au o tentă de alb nenaturală. Fațetele din zirconiu țin 20 de ani, însă costul este ridicat.

Care sunt avantajele fațetelor dentare?

Încă nu ești convinsă dacă trebuie să apelezi la fațete dentare? Mai jos poți vedea o serie de avantaje ale aplicării de fațete dentare.

  • aplicarea este rapidă – într-o ședință (fațetele din compozit) sau maxim două (fațetele din ceramică sau zirconiu)
  • Îngrijite adecvat, fațetele își mențin culoarea albă
  • rezistență mare și durabilitate (între 5 și 20 ani), fără a cauza probleme gingiilor
  • fixarea este minim invazivă
  • materialul asemănător dinților împiedică apariția reacțiilor adverse
  • fațetele au aspect natural asemănător smalțului, atât din punct de vedere al culorii, cât și al texturii și rezistenței

Care sunt dezavantajele fațetelor dentare?

Înainte de a face o programare pentru fațete dentare este bine să arunci un ochi și peste câteva posibile dezavantaje sau neajunsuri.

  • fațetele dentare nu pot fi aplicate pe toți dinții
  • fațetele din compozit sunt mai predispuse la pătare
  • în unele cazuri, aplicarea fațetelor dentare poate însemna distrugerea a 3-30% din suprafața dintelui dacă procedura este realizată de un estetician dentar fără experiență
  • după 10 ani cel puțin 50% dintre fațetele dentare se ciobesc, se deplasează sau au nevoie de un nou strat de adeziv
  • șlefuirea dinților poate duce la creșterea sensibilității dentare dar și a riscului de alterare a dinților
  • costurile ridicate
  • mare parte a fațetelor dentare nu își schimbă culoarea în timp ce restul dinților și-o vor schimba în timp ceea ce va duce la variații de culoare în zâmbet
  • fațetele dentare sunt mult mai predispuse la ciobiri în comparație cu coroanele dentare
  • aplicarea fațetelor nu este reversibilă (implică de cele mai multe ori eliminarea unei mici porțiuni a smalțului) – trebuie să te gândești la costurile necesare reparării sau, pe termen lung, al înlocuirii fațetelor
  • dinții vor continua să se degradeze dacă nu adopți o igienă orală eficientă și consistentă.

Care sunt costurile folosirii fațetelor dentare?

Prețul fațetelor dentare variază în funcție de materialul ales dar și de clinica dentară (dacă alegi una cu renume ar trebui să te aștepți să plătești mai mult).

În general, fațetele din compozit sunt cele mai puțin scumpe (200-300 lei per fațetă), urmate de fațetele din ceramică (800-1000 lei per fațetă) și de fațetele din zirconiu (de la 1300 lei în sus).

Deși prețurile sunt ridicate chiar și în cazul fațetelor din ceramică (cele mai folosite) trebuie să iei în considerare că acestea sunt o investiție pe termen lung (fațetele din ceramică țin aproximativ 20 ani), timp în care te vei putea bucura de un zâmbet de milioane.

Aplicarea de fațete dentare poate fi o alternativă la albirea dinților (care trebuie făcută o dată la câteva luni) sau la implantul (dureros) de dinți. Mulți dintre cei care au apelat la această variantă spun că merită, însă este datoria ta să cântărești beneficiile și dezavantajele pentru a lua cea mai bună decizie.

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*