Ambalate sau gata preparate, sucurile de fructe sau legume au început să fie din ce în ce mai căutate. Nici nu e de mirare atunci când ne gândim că majoritatea substanțelor nutritive, vitaminele, mineralele și enzimele sunt prezente în suc. De aceea, atunci când alegi un storcător este foarte important ca acesta să se potrivească nevoilor tale. Vrei să obții 1-2 l de suc? Alege un model special pentru asta. Vrei să se curățe ușor? Ai alt model la dispoziție. Există modele de storcătoare de fructe/legume care satisfac nevoile celor mai mofturoși dintre noi. Mai jos poți vedea câte feluri de storcătoare de fructe și legume există pe piață și cum să îl alegi pe cel potrivit nevoilor tale.

De câte tipuri sunt storcătoarele de fructe și legume?
Cum alegi storcătorul potrivit?

De câte tipuri sunt storcătoarele de fructe și legume?

La momentul actual, magazinele online au cel puțin 500 modele de storcătoare de fructe și legume. În această mare de aparate, alegerea storcătorului potrivit poate părea o sarcină dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Din fericire, informarea este primul pas în realizarea unei alegeri. Mai jos poți citi câte ceva despre fiecare tip de storcător de fructe/legume, cu avantaje și dezavantaje.

Storcătorul centrifugal

Acesta este cel mai cunoscut tip de storcător, fiind ales de majoritatea persoanelor care vor să bea suc natural făcut în casă. Dispozitivul este prevăzut cu o sită conică și o răzătoare de mare viteză (între 6000 și 30.000 de rpm) prin care este răzuită pulpa fructelor sau a legumelor.

Principalul avantaj este prețul accesibil (un astfel de storcător costă între 150 și 500 lei). Mai apoi, sucul este extras rapid, iar curățarea nu ia mult timp.

Dintre dezavantaje, merită menționat că sucul obținut este de calitate slabă, în timpul procesul de producție (atunci când crește temperatura) pierzându-se mare parte din substanțele nutritive (procesul de centrifugare distruge vitaminele și mineralele la nivel molecular). Un alt neajuns este gustul alterat, dar și faptul că acest tip de storcător nu extrage sucul din ierburi proaspete (de exemplu, din grâu sau orz verde). Mai mult, multă lume care a ales acest tip de produs a menționat zgomotul puternic ca un dezavantaj.

Storcător prin presare la rece

Spre deosebire de storcătorul centrifugal, storcătorul prin presare la rece produce un suc plin de substanțe nutritive. Acest dispozitiv asigură stoarcerea mai lentă a sucului prin zdrobirea pulpei și apoi trecerea sa printr-o sită lungă asemănătoare mașinii de suc de roșii.

Principalul beneficiu al acestui storcător este faptul că vitaminele și mineralele rămân în suc. Mai mult, sucul nu se oxidează și are un gust mult mai puternic. Poate fi folosit pentru a stoarce atât fructe și legume, cât și frunze de mărar sau iarbă de grâu. De asemenea, produce mai puțin zgomot și este ceva mai ușor de curățat.

În rândul dezavantajelor merită menționată viteza de extragere a sucului (se obține mai greu decât în cazul altor storcătoare de fructe/legume) și prețul (un storcător cu presare la rece costă între 300 și 2000 lei).

Sursă foto: Pinterest

Storcător mecanic

Deși nu este la fel de popular precum storcătorul centrifugal sau cel prin presare la rece, storcătorul de fructe și legume manual are adepții săi.

Atunci când excluzi faptul că trebuie să depui ceva efort pentru a prepara sucul, te poți bucura că prepari suc prin presare la rece (acesta își păstrează toți nutrienții). Storcătorul mecanic vine sub forma unei mașini de tocat sau de preparat suc de roșii. Prețul este atractiv, un astfel de aparat costând între 50 și 300 lei.

Storcător pentru citrice

Storcătorul de citrice poate fi o alegere pentru amatorii de sucuri de portocale, grepfrut sau rodii. Deși nici acest tip de storcător nu este foarte popular, este ușor de folosit și curățat, singurul neajuns fiind limitarea folosii (poți prepara doar sucuri din citrice). Mai jos sunt principalele tipuri de storcătoare de citrice:

  • Storcător de citrice manual – de cele mai multe ori acest aparat constă într-o presă pe care trebuie să o apeși pentru a produce sucul (alte variante includ rotirea manuală  fructului în jurul unui ax zimțat). Cum sucul se obține prin presare la rece, își păstrează vitaminele și mineralele. Aparatul se curăță ușor și nu necesită o investiție majoră (un storcător de citrice manual costă între 20 și 100 lei).
  • Storcător de citrice electric – este ceva mai “avansat” decât modelul mecanic. Avantajul acestui dispozitiv este ușurința de utilizare (nu mai trebuie să te chinui să aplici presiune pentru a produce suc). Costă între 30 și 150 lei.

Cum alegi storcătorul potrivit?

Odată ce te-ai decis ce tip de storcător de fructe și legume ți se potrivește (de exemplu, storcător centrifugal sau prin presare la rece), următorul pas să alegi produsul cel mai potrivit din categoria aleasă de tine. Pentru a face acest lucru este bine să știi ce opțiuni și variante și deosebiri ai la dispoziție, cu alte cuvinte, care sunt cele mai importante aspecte ale unui storcător de fructe și legume.

Puterea motorului

O putere mai mare a motorului este legată, în cazul storcătoarelor de fructe și legume, de o degajare mai mare de căldură. Un storcător bun ar trebui să aibă o putere ceva mai mică, storcătoarele centrifugale este bine să aibă cel mult 800W iar storcătoarele cu presare la rece o putere de maxim 200W.

Trepte de viteză

În cazul treptelor de viteză ca și atunci când vine vorba de puterea motorului, mai puțin înseamnă mai mult, pentru că o viteză mai mare duce la încălzirea sucului și riști să pierzi din substanțele nutritive. Dacă la storcătoarele centrifugale este recomandat să folosești maxim a doua treaptă (din cinci trepte de viteză), atunci când folosești storcătoarele prin presare la rece treapta întâi este arhisuficientă (treapta a două este recomandată dacă storci materii dure).

Volumul și forma vaselor

Dacă vrei să prepari suc pentru mai multe persoane sau mai multe zile vei avea nevoie de un vas de 1,5 sau chiar 2 l. Pentru a bea 1-2 pahare de suc, însă, este suficient un vas de 0,3 l. Poti insa sa alegi un storcător care are atât vase mici cât și vase voluminoase, pentru a acoperi toate nevoile.

Dimensiunea gurii de alimentare

Dacă tai fructele prea mult riști să pierzi materie care ar putea deveni suc așa că este recomandat să alegi un storcător cu un diametru al gurii de alimentare de minim de 70 mm (de exemplu, există modele cu gura de alimentare suficient de încăpătoare pentru a permite introducerea unui măr mediu fără a fi nevoie de tăiere).

Curățarea și mentenanța

Storcătoarele acumulează resturi, motiv pentru care este important să fie spălate după fiecare utilizare. Înainte de demontare verifică instrucțiunile în manualul de utilizare sau pe site-ul producătorului. De asemenea, dacă trebuie să schimbi periodic anumite piese (de exemplu, sita) interesează-te dacă sunt ușor de găsit și dacă există un service autorizat unde locuiești.

Calitatea materialelor

În cazul storcătorului centrifugal este recomandat să alegi modele cu sită și cuțite din inox. Pentru storcătoarele prin presare la rece sunt indicate materiale precum oțel, inox sau ceramică. Mai apoi, în funcție de buget, poți alege materialul carcasei exterioare (în general, aceasta este din plastic, modelele din inox fiind mai rezistente, dar mai scumpe).

Alegerea unui storcător de fructe sau legume poate fi una pe termen lung, așa că este bine să optezi pentru modelul care se potrivește nevoilor tale și ale familiei. Poate că un storcător cu presare la rece din inox este mai scump, însă pe termen lung merită investiția. Pe de altă parte, dacă îți dorești suc preparat rapid dar nu te deranjează pierderea substanțelor nutritive (oricum sucul preparat în casă este mult mai sănătos decât ce găsești la magazin) poți alege storcătorul centrifugal. Alegerea este a ta.

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*