Uleiul extras din seminţele de in este unul dintre cele mai vechi superalimente (bogate în substanţe benefice organismului), fiind consumat de oameni încă de acum 9.000 de ani. De ce şi cum este recomandat să începi să îl utilizezi şi tu îţi povestim în rândurile următoare.

Cum se obţine
Beneficiile alimentare ale uleiului de in
Beneficiile cosmetice ale uleiului de in
Efectele secundare ale uleiului de in

Cum se obtine

Uleiul din semințe de in este obținut prin presare sau prin extracție, urmată de rafinarea totală sau parțială a acestuia.

Inul este o planta antică, are flori albastre și a fost folosit de sumerieni și de egipteni încă din cele mai vechi timpuri (mumiile erau înfășurate în pânză de in). Nu se știe exact unde a apărut prima oară. Până în secolul al XVI-lea, Germania era una dintre principalele ţări producătoare de această plantă. În fața amenințării reprezentate de bumbac, care era mai flexibil și mai ușor de colorat, a existat apoi o reducere dramatică a cultivării. Astăzi, țările producătoare principale sunt SUA, Canada, India, Egipt, Rusia și, într-o mai mică măsură, Belgia, Olanda, Franța și, recent, Germania, încă o dată.

Uleiul de in, presat la rece, este un lichid limpede, galben auriu, maroniu sau verzui, cu miros și gust caracteristic. Datorită procesului de rafinare, mirosul și gustul caracteristic sunt mai puțin evidente.

Motivul pentru care este atât de căutat este conţinutul lui bogat în substanţe nutritive:

  • Acizi graşi omega 3 şi omega 6
  • Zinc
  • Fier
  • Vitamina E
  • Vitaminele din complexul B
  • Caroten
  • Magneziu
  • Sulf
  • Calciu
  • Fosfor, potasiu, mangan, molibden, crom, cobalt

Chiar şi aşa, se recomandă să nu consumăm mai mult de 3 linguriţe a câte 15 ml de ulei/zi, deoarece există riscul de îngrăşare (o linguriţă depăşeşte 100 de calorii) şi de creştere a lipidelor plasmatice.

Beneficiile alimentare ale uleiului de in

Uleiul de in conţine acidul alfa-linolenic (ALA), o formă de acid gras omega-3 care este convertit doar în cantităţi mici în forme active de omega-3. Doctorii recomandă includerea a cel puțin 1.600 mg de acizi grași omega-3 ALA zilnic pentru bărbați și 1.100 mg pentru femei. O singură lingură de ulei de in poate bifa și chiar depăși necesarul zilnic de ALA. Aceste substanţe susţin sănătatea inimii şi protecţia creierului împotriva îmbătrânirii. În plus, reduc în mod semnificativ nivelurile de proteine ​​C reactive, un marker utilizat pentru a măsura inflamația la persoanele obeze.

Unele studii preliminare arată că uleiul de in poate reduce dezvoltarea celulelor canceroase, deși este nevoie de cercetări suplimentare pentru confirmarea comunităţii medicale. Este dovedit că poate îmbunătăți sănătatea inimii prin reducerea tensiunii arteriale și creșterea elasticității arterelor.

Alte beneficii aduse de uleiul de in includ scăderea colesterolului şi a trigliceridelor, menţinerea astmului sub control, menţinerea echilibrului hormonal înainte de menstruaţie şi la menopauză, slăbire prin accelerarea arderii grăsimilor şi utilizarea acesteia ca sursă de energie.

Unul dintre cele mai bune moduri de utilizare este în salată și sosuri. Poți adăuga, de asemenea, o porție (o lingură de 15 ml) în piureuri sau shake-uri.

Reține că uleiul de semințe de in nu trebuie utilizat pentru gătit, deoarece produce mult fum și poate forma compuși dăunători atunci când este expus la căldură.

Poţi alege, de asemenea, suplimente de ulei de in, pentru un consum mai uşor.

mike kenneally 132068 unsplash

Beneficiile cosmetice ale uleiului de in

Studiile arată că suplimentele cu ulei de in pot ajuta la îmbunătățirea aspectului și hidratării pielii, tratând, de asemenea, anumite afecțiuni ale pielii cum ar fi dermatita. Chiar şi psoriazisul poate fi ameliorat astfel. Uleiul de seminţe de in este utilizat pentru a trata de asemenea psoriazisul, ce determină pielea să devină inflamată și iritată. Psoriazisul a fost legat de un deficit de acizi grași esențiali (EFA), cum ar fi omega-3. Uleiul de semințe de in aplicat local poate furniza EFA necesare pentru a inhiba compușii din organism care provoacă inflamații.

Omega-3 găsită în uleiul de semințe de in, netezește şi aspectul ridurilor, ajutând la repararea celulelor pielii. Ca un remediu natural pentru riduri, aplică local o lingură de ulei de seminţe de in de până la patru ori pe zi.

Ca tratament pentru păr, aplică uleiul ca o mască pentru a fortifica firul de păr şi a-i oferi strălucire. Acelaşi lucru poate fi făcut şi pentru unghii, pentru a le întări şi a le da un aspect sănătos.

Efectele secundare ale uleiului de in

Chiar dacă uleiul de in are o mulţime de beneficii, trebuie să ţii seamă şi de câteva contraindicaţii.

Nu consuma acest supliment dacă iei medicamente sau alte suplimente alimentare. Împiedică absorbţia completă a substanţelor în corp. Acest lucru este valabil şi dacă urmezi un tratament pentru subţierea sângelui sau suferi de diabet zaharat.

Nu este recomandat femeilor însărcinate şi copiilor.

christin hume 505815 unsplash

Sperăm că ţi-am clarificat curiozităţile despre acest ulei apreciat încă din Antichitate şi că îl vei folosi cu atenţie pentru a obţine cele mai bune rezultate.

Sursa foto: Unsplash

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*