Importanța mare pe care o are sarea în viața de zi cu zi este un lucru pe care îl descoperim chiar din copilărie. Cine nu a citit faimoasa poveste Sarea în bucate? Este însă bine de știut că rolul benefic al sării în viața noastră nu se limitează la prepararea mâncărurilor gustoase, iar sarea de masă este doar unul din tipurile de sare care pot fi utilizate într-o gospodărie.

Ce tipuri de sare există
Ce este sarea de mare și ce proprietăți are
Ce beneficii aduce folosirea sării de mare
Cum se utilizează sarea de mare
Sarea iodată versus sarea neiodată
Contraindicații și înlocuitori

Ce tipuri de sare există

Sarea este o substanță minerală compusă în principal din clorură de sodiu (formula chimică NaCl) a cărei formă primară este cea de minereu. Sarea (și în special sodiul din ea) este un element esențial pentru existența vieții și se găsește în natură într-o multitudine de forme și surse. Cantități mari se găsesc în mine și în apa mării, dar în cantități mici aceasta se găsește și în sânge, în plante și în rădăcini comestibile. La origine, sarea din mine provine tot din ape, însă este vorba în acest caz de depozite de sare sedimentate după secarea unor foste întinderi de apă sărată.

8ecede9899555bffa78cb54b9ab19fd7

Tipurile de sare care există în natură sunt nenumărate, iar clasificarea lor se face după următoarele criterii principale:

  • sursa lor sau modul de extragere: sare de mină și sare de mare
  • gradul de rafinare: de la sarea grunjoasă până la cea extrafină
  • substanțele pe care le conține în afară de clorura de sodiu: acestea pot fi atât urme ale altor compuși chimici care se găsesc în mine și în ape, cât și substanțe adăugate la procesarea acesteia, cea mai comună pe piața noastră fiind iodul.

Există multe tipuri de sare care poartă în denumirea lor numele zonei geografice din care provin, cum ar fi sarea roz de Himalaya, sarea din Marea Moartă sau sarea celtică. Ceea ce le deosebește de alte săruri și le explică clasificarea în funcție de zona de proveniență se reduce însă tot la compușii sedimentați laolaltă cu clorura de sodiu. Există mai multe areale geografice din care se extrage sare cu anumite formule specifice, în funcție de ce alte substanțe și minerale se găsesc în zona respectivă.

dcb65c939f6a5e887341012d3e7e8693

În funcție de substanțele pe care le conțin, diferitele tipuri de sare pot prezenta diferențe de gust și de culoare. Diferențele de culoare pot fi observate cu ochiul liber, diferențele de gust sunt mai greu sesizabile, mai ales atunci când sarea este râșnită fin.

Dintre cele mai cunoscute tipuri de sare se disting următoarele:

Sarea de masă – aceasta se extrage de regulă din mine și este cel mai procesat și mai rafinat tip de sare.

Sarea de mare – obținută prin evaporarea apei de mare, este folosită încă din vremuri preistorice.

Sarea roz de Himalaya – este extrasă din a doua cea mai mare mină de sare din lume, aflată în Pakistan; culoarea ei roz, datorată oxizilor de fier, o face ușor de recunoscut.

343047fdfd06df7b4bc853fd99393c4a

Sarea kosher – folosită în tradiția religioasă evreiască pentru extragerea sângelui din cărnuri, are o structură cu cristale mari care se pot elimina ușor după ce colectează sângele și se dizolvă foarte repede; se aseamănă cu sarea de masă la gust și proprietăți, dar, spre deosebire de aceasta, nu conține aditivi alimentari.

Sarea celtică – originară din Franța, este o sare umedă și cu diverse urme de minerale care îi dau o culoare gri.

2546b13f4e804057d48ab74be9c32841

Sarea din Marea Moartă – o sare necomestibilă, cu cel mai scăzut conținut de clorură de sodiu, dar foarte bogată în alte substanțe minerale (cloruri, bromuri, magneziu, potasiu); este folosită în balneoterapie și în scopuri cosmetice.

6f357fbbf24f3b7f1954ff81816733bb

Sarea organică – orice tip de sare extrasă din zone nepoluate.

Sarea pentru murături – sare grunjoasă, cu cristale mari, de regulă fără aditivi alimentari (se aseamănă cu sarea kosher).

Diverse săruri exotice, cum ar fi sarea neagră vulcanică din Hawaii (amestecată cu lavă vulcanică), sarea de mare arsă în bambus (sare provenită din Coreea, obținută în urma încălzirii la temperaturi de până la 2000 de grade Celsius în interiorul tulpinilor de bambus, după acoperirea orificiilor de la capete cu lut bogat în minerale) sau sarea afumată.

ceaa95cb2060767cbe8bae30d0abe11a

Diferențe între sarea de mare și sarea de masă

Sarea de masă, cel mai comun tip de sare, este sarea cea mai la îndemână de utilizat în bucătărie, la gătit, datorită granulației foarte fine. Pe lângă rafinare, procesarea ei include eliminarea urmelor de minerale găsite în sediment, cum ar fi calciul sau magneziul, și adăugarea altor substanțe, de obicei iodură de potasiu și agenți antiaglomeranți.

Astfel, sarea de bucătărie conține peste 97% clorură de sodiu, restul fiind iodura de potasiu și antiaglomeranții, este albă, strălucitoare și cu textură fină și uniformă.

Agenții antiaglomeranți (anti-caking agents) sunt substanțe menite să reducă tendința naturală a particulelor individuale dintr-un aliment de a adera una la alta, pentru a le menține sub formă de praf sau pudră.

Din acest motiv, sarea de masă din comerț conține în mod normal astfel de aditivi, dintre care unii sunt destul de controversați. Un exemplu des întâlnit la noi în țară este E536, ferocianura de potasiu. Legislația europeană, adoptată și în România, permite utilizarea acestui aditiv alimentar în sare în cantități care nu dăunează organismului uman. Cu toate acestea, există specialiști care sunt de părere că doza maximă de ferocianură de potasiu admisă pentru consumul zilnic nu a fost îndeajuns studiată.

c460aa07087dbbd824698fcd3c4a202e

Spre deosebire de sarea de masă, sarea de mare este procesată în mod diferit. În funcție de standardele producătorului, diferitele tipuri de sare de mare pot avea compoziții și granulații diferite. Cantitatea obișnuită de clorură de sodiu existentă în sarea de mare la momentul extragerii ei din ape este între 80% și 90%. Uneori, producătorii decid să elimine anumite substanțe asociate, astfel încât multe tipuri de sare de mare pot ajunge la aceeași concentrație de clorură de sodiu ca sarea de masă (97%).

Substanțele principale care se găsesc în sarea de mare, pe lângă clorura de sodiu, sunt magneziul, calciul, potasiul, fierul și zincul.

Ce beneficii aduce folosirea sării de mare

Înlocuirea sării de masă cu cea de mare poate aduce numeroase beneficii sănătății.

Este bine cunoscut faptul că sarea poate crește tensiunea arterială și poate îngreuna funcționarea rinichilor. Însă în același timp, sarea este esențială pentru funcționarea rinichilor și a altor organe.

Sensibilitatea la sare reprezintă gradul în care sarea afectează tensiunea arterială. Un studiu recent efectuat pe șobolani sensibili la sare, folosind sare de mare provenită din Coreea, cu 86% NaCl, arată faptul că aceasta nu mărește la fel de mult tensiunea precum sarea de masă, fapt datorat elementelor antihipertensive precum potasiul, magneziul și calciul. De asemenea, acest tip de sare dăunează mai puțin rinichilor.

Cu toate acestea, experții consideră că mineralele din sarea de mare neprocesată sau puțin procesată pot fi obținute de organismul uman din alte alimente.

Având în vedere faptul că, la fel ca și sarea extrasă din mină, sarea de mare comestibilă conține doar câteva procente din alți compuși, efectul asupra sănătății este, practic, aproape același. De aceea, schimbarea tipului de sare consumată aduce rareori rezultate vizibile.

Totuși, din punct de vedere al gustului, pot exista diferențe semnificative între diversele branduri de sare de mare. Diferența de gust este dată de compușii existenți în aceasta și de forma care îi este conferită de modul de prelucrare. Forma de fulgi sau cristale a sării de mare o poate face perfectă pentru asezonarea finală a mâncărurilor. Astfel, diversele varietăți de sare de mare vor avea gust diferit de la produs la produs, spre deosebire de sarea de masă, care are mereu același gust.

0696f211a07ae45f9ef490d7d1983f48

Nu orice sare de mare este însă comestibilă. Apa Mării Moarte conține predominant ioni de clor, brom, magneziu, sodiu, calciu și potasiu. Odată ce această apă este evaporată, sarea rezultată conține doar 12-18% clorură de sodiu. Sarea rezultată este folosită pentru hidratarea și întinerirea pielii, tratarea afecțiunilor reumatice, tratarea unor probleme dermatologice ca psoriazisul și acneea și a reacțiilor alergice.

Un studiu din 2017 arată faptul că sarea de mare provenită din Franța, Spania și, mai nou, SUA conține urme de plastic din cauza poluării oceanelor. Riscul asupra sănătății este considerat neglijabil, dar poate fi semnificativ pe termen lung având în vedere că nu doar sarea de mare poate conține urme de plastic, ci și scoicile, peștii sau alte alimente, iar valorile se cumulează. Estimările arată că un om care consumă 10 g de sare pe zi va consuma în medie ceva mai puțin de 37 de particule de plastic mai mari de 150 micrometri anual. Testul nu a reușit să pună în evidență particulele și mai mici, dar acestea pot avea efecte nocive din cauza faptului că intră și mai ușor în celule.

Cum se utilizează sarea de mare

În general, sarea de mare poate fi folosită la fel ca sarea de masă, mai ales în cazul sării cu 97% clorură de sodiu. Ea poate fi consumată, poate fi aplicată pe piele la spălare, poate fi inhalată, dar folosește și în alte procese casnice, cum ar fi curățarea grăsimilor și a petelor de pe diverse suprafețe.

Administrarea internă

Principalele utilizări ale sării de mare se referă la alimentație. Sarea de mare poate fi un condiment deosebit pentru mâncăruri, având în vedere faptul că poate avea diferite arome speciale.

9fb3dab2c92a9041596f840965052e2a

În afara rolului de condimentare, ea mai poate avea următoarele utilizări:

  • Ajută la fierberea mai rapidă a apei, reducând timpul necesar gătitului;
  • Ajută la verificarea prospețimii ouălor (un ou care plutește la suprafața unui pahar cu apă sărată nu mai este proaspăt), la decojirea lor mai ușoară sau la coagularea albușului, când ouăle sunt fierte în apă cu sare;
  • Păstrează culoarea cartofilor, merelor și perelor decojite, dacă sunt puse în apă rece sărată;
  • Carnea de pasăre frecată cu sare și păstrată puțin astfel înainte de gătire capătă o aromă mai bună, la fel și cartofii fierți;
  • Frișca și albușul de ou se bat mai ușor dacă se adaugă foarte puțină sare;
  • Un strop de sare pus în glazura prăjiturilor le împiedică zaharisirea;
  • De asemenea, un strop de sare adăugat în lapte îl păstrează proaspăt mai multă vreme.

d05ab632dfd0a5782c1a38a3cf3a1643

Gargara cu apă sărată este un remediu natural foarte eficient pentru tuse, dureri în gât, dureri de dinți sau respirație neplăcută.

Un sfert de linguriță de sare dizolvată într-un pahar cu apă caldă și folosită pentru gargară de câteva ori pe zi ajută în tratamentul virozelor și pentru prevenția infecțiilor respiratorii.

Gargara recomandată în caz de dureri de dinți se face cu o linguriță de sare și una de bicarbonat de sodiu amestecate în 500 ml de apă, iar de respirația cu miros neplăcut se poate scăpa adăugând într-o cană de apă o jumătate de linguriță de sare și câteva picături de ulei esențial de mentă.

Curățarea nazală cu soluție salină este folosită ca remediu pentru rinitele alergice atrofice, pentru rinosinuzite, polipi nazali și pentru menținerea igienei, aceasta ajutând la dizolvarea mucusului.

Soluția salină se realizează punând sare într-o cană (250 ml) de apă sterilă, distilată sau fiartă. Pentru copii se dizolvă o jumătate de linguriță (2,5 g), rezultând o soluție izotonică, iar pentru adulți o linguriță (5 g), rezultând o soluție hipertonică. Apa călduță trebuie împinsă cu o seringă într-o nară înspre spate, nu în sus. Această apă trebuie să iasă pe cealaltă nară, iar procesul nu trebuie să fie dureros sau deranjant. Sarea poate să dea o ușoară senzație de usturime. Pentru început puteți alege să măriți diluția, pentru ca la utilizările următoare să creșteți treptat concentrația. Nu respirați pe nas în timpul curățării. Începeți procedura mereu pe nara cea mai obturată și nu blocați cealaltă nară niciodată. Nu refolosiți soluția salină, pentru că la o a doua folosire ea nu va mai fi sterilă.

Administrarea externă

Cea mai comună și mai cunoscută utilizare externă a sării de mare este probabil baia în apă sărată, ale cărei beneficii ating o paletă largă de afecțiuni.

O baie de 20-30 de minute într-o cadă cu apă caldă în care s-au amestecat 2 kg de sare de mare poate ajuta la tratarea răcelilor, virozelor, infecțiilor urinare, artritelor reumatoide, dermatozelor infecțioase. Baia cu sare mai contribuie și la ameliorarea durerilor musculare, calmarea oboselii nervoase, înlăturarea insomniilor sau la exfolierea pielii.

Sarea de mare din Marea Moartă este folosită în balneoterapie pentru tratarea artritelor reumatoide, artritelor psoriatice și osteoartritelor. Mineralele din sare sunt absorbite de organism, stimulând circulația sângelui. În același timp, se consideră că această sare deosebită poate ajuta la tratarea pielii împotriva acneei și a psoriazisului, ajutând pielea să se hidrateze mai ușor și prevenind îmbătrânirea acesteia. Concentrația mare de brom și magneziu poate calma reacțiile alergice dermatologice.

b8eb372210e137a01a9c4b22927b97b1

O soluție izotonică sterilă similară cu cea folosită pentru curățările nazale poate fi folosită și la curățarea ochilor. Este recomandată totuși folosirea unui produs echivalent creat special în acest scop, pentru a preveni infecțiile ce pot apărea dacă apa nu este sterilizată corespunzător.

Sarea de mare are un efect de absorbție care poate ajuta la tratarea unor afecțiuni minore precum înțepăturile de albină. Umezirea zonei și aplicarea imediată a sării pe rana provocată de înțepătură poate extrage o parte din sângele infectat de veninul albinei, ameliorând efectele acesteia. Aceasta este o practică populară, la fel ca aplicarea unei comprese cu gheață sau a unei monede reci. Folosirea obiectelor reci va încetini circulația sângelui și va mări daunele locale cauzate de înțepătură. Dacă sunteți alergic la veninul de albine sau dacă vă confruntați cu prima înțepătură iar inflamația este puternică, este recomandabil să consultați un medic. Înțepăturile veninoase subcutanate sau alte înțepături periculoase, cum ar fi cele ale șerpilor veninoși sau păianjenilor, nu pot fi tratate astfel, iar folosirea gheții sau a altor remedii populare este cel puțin discutabilă.

Rănile și juliturile se recomandă a fi și ele curățate cu apă sărată. Curățarea cu apă nesărată va duce la absorbirea apei prin osmoză, astfel încât virusurile și bacteriile din zona rănii pot fi absorbite și ele odată cu apa.

O utilizare mai puțin comună, dar extrem de eficientă a sării o reprezintă curele cu aerosoli, care pot fi efectuate prin vizite regulate într-o salină, de preferat între o jumătate de oră și câteva ore, timp de mai multe zile consecutive. Când un astfel de regim de cure este prea dificil de urmat din motive logistice, se pot folosi diverse aparate care generează aerosoli, cum ar fi nebulizatoarele sau umidificatoarele care au și funcția de a dispersa vapori cu uleiuri esențiale sau alte substanțe aromatice.

Curele cu aerosoli sunt foarte benefice pentru sistemul respirator, putând ameliora și trata afecțiuni ca astmul bronșic, infecțios sau alergic, tusea, bronșita cronică, sinuzita, amigdalita cronică, sforăitul, dar și diverse infecții virale, acnee, dermatite și chiar psoriazisul. Contribuie și la întărirea sistemului imunitar, la fluidizarea mucoaselor, scăderea pH-ului și cresc puterea de concentrare și capacitatea de învățare.

Curele la salină sunt însă contraindicate persoanelor hipertensive, cu insuficiență renală, celor care suferă de anxietate, claustrofobie sau afecțiuni contagioase, datorită riscului de a transmite microbii celorlalte persoane din acel spațiu închis.

Pe lângă utilitatea ei pentru sănătate și întreținerea stării fizice în parametri normali, sarea poate fi folosită foarte eficient și în activitatea casnică, la curățarea diverselor materiale.

Sarea folosită în amestec cu săpunul sau cu oțetul poate readuce la starea inițială cănile vechi, înnegrite de petele de cafea. Aceeași metodă este eficientă și pentru chiuvetele murdare, pentru sticlă și alte materiale care nu pot fi curățate doar cu oțet sau săpun.
d7352f7caf5a37fb51c888164d361307
Acizii din lămâie sunt foarte puternici, iar păstrarea lămâilor într-un recipient de plastic duce în timp la erodarea acestuia. De aceea este recomandată păstrarea lămâilor pe o suprafață de staniol sau sticlă. Efectul de absorbție al sării mărește eficiența lămâii atunci când este aplicată pe suprafețe care nu reacționează cu aceasta, cum ar fi sticla. Pentru a curăța rapid polițele de sticlă din frigider puteți folosi sucul de la o jumătate de lămâie, peste care presărați sare, pentru ca apoi să frecați cu ea polița. Rezultatul este rapid, ieftin și ecologic.

Curățarea imediată a petelor de pe un covor poate fi făcută presărând sare peste pată și așteptând 15 minute. Sarea absoarbe lichidul rămas pe pată și este ușor de aspirat. Urma rămasă va fi astfel mult mai mică. Pentru petele mai dificile care ajung în profunzimea țesăturii puteți folosi un amestec de sare, acid boric și oțet.

Pentru albirea rufelor îngălbenite puteți folosi o soluție formată din ¼ sare, ½ bicarbonat de sodiu și restul apă, în care să fierbeți timp de 30 de minute rufele. Limpeziți-le apoi în apă rece. Uneori, țesăturile dense necesită mai multe repetări ale acestui proces.

În locurile în care se gătește cu ulei există, de obicei, sare din belșug, dar rareori se găsește și un extinctor. În cazul în care, dintr-o scăpare, uleiul ia foc, de multe ori nu e de ajuns să închizi focul. Sarea nu arde și poate anihila alimentarea cu oxigen a focului. Astfel, o cantitate considerabilă de sare pusă peste foc îl poate stinge aproape imediat.

Vasele și tigăile din material inoxidabil pot fi foarte ușor curățate de grăsime turnând sare pe acestea. Pentru eficiență sporită, puteți folosi un jet de apă fierbinte.

Sarea iodată versus sarea neiodată

Adăugarea iodurii de potasiu în sarea de masă a generat o serie de controverse. În România, iodarea sării a fost reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 568/2002, republicată în 2009, conform căreia în alimentația românilor se va folosi numai sare iodată, în timp ce în alimentația animalelor și în industria alimentară utilizarea sării iodate este opțională. Prin urmare, sarea folosită în industria alimentară este de regulă neiodată.

Iodul este necesar pentru funcționarea corectă a glandei tiroide. Sursele de iod sunt puține, iar de obicei acesta se obține din alge, pește, lactate și ouă. De multe ori omul nu își poate asigura cantitatea de iod necesară, acest lucru ducând la o afecțiune denumită popular gușă endemică. La femeile însărcinate, deficiența de iod duce la retardul mintal al copilului. În Statele Unite, decizia de a introduce iodul în sare a dus la dispariția gușii endemice și la creșterea cu 15 puncte a IQ-ului în statele afectate de problema lipsei iodului.

Iodarea sării poate avea însă și efecte negative, cunoscute de specialiști. Iodul poate cauza hipertiroidie unei persoane cu probleme tiroidiene deja existente în cazul în care aceasta ajunge să consume brusc o doză mult mai mare decât cea obișnuită. De obicei acest fenomen apare ca urmare a mutării respectivei persoane dintr-o zonă cu alimente sărace în iod într-una cu alimente bogate în iod sau a folosirii de suplimente alimentare, medicamente sau substanțe de contrast bogate în iod. Acest fenomen este denumit Jod-Basedow și nu apare la persoanele care au o tiroidă sănătoasă.

Au existat cazuri rare de persoane cu o tiroidă sănătoasă care au ajuns să sufere de hipertiroidie, însă în aceste situații iodul folosit a fost organic, și nu cel anorganic care se găsește în sare.

OMS (Organizația Mondială a Sănătății), UNICEF și ICCIDD recomandă o doză zilnică de iod exprimată în micrograme, după cum urmează:
– 50 pentru bebeluși;
– 90 pentru copiii între 2 și 6 ani;

– 120 pentru copiii între 7 și 12 ani;

– 150 pentru adulți;

– 200 pentru femeile însărcinate sau pentru cele care alăptează.

Contraindicații și înlocuitori

Consumul excesiv de sare poate duce la boli ale rinichilor și la creșterea tensiunii arteriale din cauza retenției de apă în organism. Recomandarea OMS este ca un adult să consume zilnic mai puțin de 5g de sare.

c407ee7df8e008f37de7539c77c50e44

Pentru persoanele hipertensive sensibile la sare consumul de sare de orice tip trebuie redus conform indicațiilor medicilor. Nu orice persoană hipertensivă este însă influențată de reducerea cantității de sare din alimentație. Deși sarea mărește riscul creșterii tensiunii și al accidentelor vasculare, nu există dovezi care să demonstreze că riscul acestora, odată crescut, ar putea scădea după reducerea consumului de sare.

Eliminarea sării din organism se realizează cu ajutorul calciului. În cazul persoanelor cu deficit de calciu, organismul preia în acest scop calciul din oase, proces care poate să ducă la osteoporoză, în plus față de efectele hipocalcemiei.

Înlocuitorii sării conțin o doză mai mică de sare, de obicei o treime, restul fiind clorură de potasiu. Aceasta însă are, la rândul ei, un set de contraindicații și poate fi periculoasă pentru persoanele care au probleme în eliminarea potasiului din organism.

CONCLUZIE:

Diversele tipuri de sare de mare, la fel ca și unele tipuri de sare de mină, au gusturi specifice, iar acesta este în mare parte criteriul principal de alegere a tipului de sare consumat.

Sarea nerafinată (cu sub 90% clorură de sodiu) poate conține minerale care să  micșoreze efectul de creștere a tensiunii la persoanele sensibile.

Mineralele din componența sării de mare nerafinate pot avea efecte benefice, însă nu există studii medicale clar doveditoare în acest domeniu. Cu excepția sării din Marea Moartă, există consens medical privind faptul că acestea se regăsesc de obicei în sarea de mare comercializată într-o cantitate prea mică pentru a avea un efect identificabil asupra sănătății în comparație cu sarea de masă.

Totuși, indiferent de tipul de sare pe care îl folosim, este foarte util să cunoaștem numeroasele metode de utilizare a sării, produs regăsit din abundență în orice casă.

De asemenea, este important să fim cât mai bine informați în legătură cu compoziția produselor pe care le cumpărăm, pentru a nu ne lăsa prinși prea ușor în plasa campaniilor de marketing care promit „marea cu sarea” sau care creează neliniști și teorii conspiraționiste alarmante pentru a ne îndepărta de niște produse și a ne apropia de altele.

Agenții antiaglomeranți folosiți în alimentație sunt cunoscuți ca fiind benigni.

Iodul este esențial pentru o dezvoltare sănătoasă, iar forma și cantitatea în care este prezent în sarea iodată poate duce la riscuri foarte mici de efecte adverse, condiționate de prezența unor afecțiuni anterioare. Pe de altă parte, consumarea sării fără iod nu este o problemă pentru persoanele care au suficiente surse de iod din alimentație.

Orice denumire ar purta sarea pe care vă gândiți să o cumpărați, ceea ce contează cu adevărat este compoziția ei, care ar trebui să apară pe ambalaj, iar dacă aveți nelămuriri în privința celei mai bune decizii pentru sănătatea dumneavoastră, cea mai bună soluție este să consultați un medic.

Surse foto: Shutterstock, Pinterest

1 comment

  1. Ați dat și o informație falsa, anume ca se poate verifica prospețimea ouălor cu apa sărata… FALS
    În apă sărata un ou foarte proaspăt poate fi făcut să plutească în funcție de concentrația saramurii !!!! Prospețimea se verifica cu apa “dulce”, unde oul, cu cât sta mai “drept cu atâta e mai vechi Cele care încep sa plutească nu sunt recomandate consumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*