Uleiul de cocos virgin presat la rece sau macerat și-a câștigat renumele atât pentru uz intern, cât şi pentru aplicări externe şi promite beneficii vizibile, confirmate de celebrităţi precum Miranda Kerr, Gwyneth Paltrow sau Angelina Jolie.

Date generale despre uleiul de cocos
Compoziţia uleiului de cocos
De ce este uleiul de cocos atât de sănătos
Beneficii ale uleiului de cocos
Cum alegi cel mai bun ulei de cocos
Utilizări în bucătărie ale uleiului de cocos
Utilizări în gospodărie ale uleiului de cocos
Uleiul de cocos: contraindicaţii

Date generale despre uleiul de cocos

Doctorul Weston A. Price documentează în cartea sa, „Nutriţia şi degenerarea fizică”, faptul că, pe măsură ce îmbătrânim, şi inima se schimbă. El a analizat dietele din diferite părţi ale lumii şi a ajuns la concluzia că locuitorii din insulele Mării Sudului, mari consumatori de ulei de cocos, aveau cea mai mică rată de boli cardiovasculare din lume, aproape inexistentă.

În plus, populaţia Tokelauans, care trăieşte în zona Pacificului de Sud, foloseşte nucile de cocos pentru a acoperi 60% din necesarul zilnic de calorii, iar India, Sri Lanka, Thailanda şi Filipine se numără printre principalii producători.

Compoziţia uleiului de cocos

Uleiul de cocos este de obicei fabricat din copra, miezul de cocos uscat, care este aplicat într-o presă hidraulică încălzită, pentru a fi extras mai uşor. Uleiurile reprezintă mai mult de 60% din greutatea uscată a nucilor de cocos şi, înainte de a fi comercializate, sunt rafinate şi albite.

Compoziţia uleiului de cocos constă în:

  • Acizi graşi saturaţi: predomină, cu 40%, acidul lauric, urmat de acidul capric, acidul caprilic, acidul miristic şi acidul palmitic.
  • Acizi graşi polinesaturaţi: acidul linoleic.
  • Acizi graşi mononesaturati: acid oleic.
  • Polifenoli: aroma şi gustul uleiului de cocos şi ale uleiului virgin de cocos sunt date de acidul galic.
  • Anumiţi derivaţi ai acizilor graşi cum ar fi betaine, etanolamida, etoxilați, esteri graşi, polisorbaţi graşi, monogliceride şi esteri polioli.
  • Cloruri grase, sulfat de alcool gras, ca derivaţi ai alcoolilor graşi.
  • Vitamina E, vitamina K şi minerale, cum ar fi fierul.

De ce este uleiul de cocos atât de sănătos

Uleiul de cocos este foarte sănătos pentru că include trei tipuri de acizi benefici organismului uman: acidul caprilic, acidul lauric şi acidul capric.

  • Acidul caprilic

Acidul caprilic este un acid gras care are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatorii. Este recomandat în cazul infecţiilor tractului urinar, candidei şi contribuie la întărirea sistemului imunitar. Acidul caprilic se foloseşte şi pentru remedierea problemelor digestive, prin reducerea numărului bacteriilor intestinale „rele” şi stimularea dezvoltării de bacterii intestinale „bune”. Poate ameliora şi infecţiile pielii sau acneea.

  • Acidul lauric

Acidul lauric, prezent în nuca de cocos şi în cele ale palmierilor, precum şi-n laptele matern sau cel de vacă, este cunoscut pentru abilitatea sa de a stimula metabolismul şi de a întări sistemul imunitar, însă efectele sale antimicrobiene îl recomandă ca tratament pentru acnee. Acidul lauric face parte din compoziţia produselor anticelulitice (contribuie la blocarea procesului de stocare a noii grăsimi în organism) şi calmează infecţiile pielii, eczemele şi psoriazisul.

Protejează organismul împotriva viruşilor, răcelilor şi gripelor şi poate reduce eritemul (roşeaţa) şi descuamarea pielii, fără a avea şi efecte adverse.

Beneficii ale uleiului de cocos

Proprietăţile uleiului de cocos îl recomandă în cazul mai multor afecţiuni.

  •  Recomandări generale

Iată care sunt aplicațiile benefice ale uleiului de cocos:

  • Calităţi antifungice 

 Luptă împotriva candidozei, cum am menţionat anterior.

  • Protecţie cardiovasculară (combaterea bolilor de inimă)

Uleiul de nucă de cocos reglează de fapt nivelul colesterolului din sânge, precum şi nivelul trigliceridelor şi, prin urmare, ajută la prevenirea bolilor de inimă şi la tratarea lor, în ciuda faptului că a fost asociat cu influențarea nivelului colesterolului, din cauza grăsimilor saturate conținute.

  • Detoxifiere 

Cel mai bun tip de ulei de nucă de cocos care se utilizează pentru detoxifiere este uleiul de cocos virgin organic neprelucrat. Acest tip de ulei ar trebui să fie complet nerafinat, nepresat în exces sau răcit, nealbit şi neparfumat. Începe-ţi ziua cu două linguriţe de ulei de cocos şi păstrează obiceiul timp de o săptămână.

  • Menţinerea sănătăţii glandei tiroide 

Uleiul de cocos este incredibil de stabil şi, prin urmare, nu încarcă corpul cu stres oxidativ, cum fac de obicei uleiurile vegetale; uleiul de nucă de cocos nu trebuie, de asemenea, să fie „defalcat” de enzime.

  • Accelerarea arderii grăsimilor 

Studiile arată că acizii prezenți în uleiul de cocos intensifică procesul de  slăbire, mai ales la bărbaţi.

  • Efect regenerator

Uleiul de nucă de cocos are efect emolient şi hidratant natural, menţinând pielea bine hidratată, foarte elastică şi mai puţin predispusă la îmbătrânire prematură. În plus, conţine niveluri ridicate de antioxidanţi care ajută pielea să lupte împotriva radicalilor liberi care pot afecta celulele pielii şi pot provoca îmbătrânirea timpurie.

  • Sănătatea părului 

Acest ulei a fost folosit de secole pentru frumusețea părului, iar compoziţia sa unică de grăsimi îl face deosebit de benefic pentru anumite tipuri de păr. Utilizaţi-l ca o mască pentru păr, în produse create acasă.

  • Concentrare 

Studiile arată că uleiul de cocos contribuie la concentrare şi la obținerea performanţei mentale.

  • Creşterea masei muscular

Uleiul de cocos stimulează eliberarea insulinei de către pancreas, hormon ce ajută la creşterea masei musculare.

Cercetătorii au investigat efectele uleiului de nucă de cocos asupra femeilor cu obezitate abdominală. Studiile au arătat că grupurile-țintă care au primit zilnic suplimente de ulei de nucă de cocos au prezentat o scădere semnificativă a circumferinței taliei, în timp ce grupurile care au primit ulei de soia sau un ingredient placebo nu au prezentat o astfel de transformare.

  • Scade pofta de mâncare 

S-a dovedit că uleiul de nucă de cocos creşte nivelul saturației, ceea ce înseamnă că te simţi mai plin o perioadă mai lungă de timp, reducând astfel consumul zilnic de calorii. În urma studiilor realizate pe animale, cercetătorii au descoperit că alimentaţia care conține acizi graşi cu lanţ lung este asociată cu un consum mai mare de alimente, în timp ce dietele similare cu acizi graşi cu lanţ mediu, precum uleiul de cocos, au fost corelate cu un consum mai mic de alimente.

  • Reduce simptomele Alzheimer 

În 2008, doctorul Mary Newport, neonatolog din Florida, SUA, a început să-i administreze soţului său, diagnosticat cu Alzheimer, patru linguriţe de ulei de cocos zilnic. Examenul clinic a arătat o îmbunătăţire a stării acestuia, iar trei ani mai târziu, Newport a publicat o carte despre cum acest tip de ulei poate fi tratamentul ideal pentru boala de care suferea şi soţul ei

  • Crește nivelul colesterolului bun 

Potrivit unui studiu publicat în revista științifică Nature consumul de ulei de cocos ajută nu doar la reducerea nivelului colesterolului “rău” (prin comparație, grăsimile hidrogenate cresc colesterolul rău) ci și la creșterea nivelului colesterolului “bun”

  • Susține sănătatea orală 

Uleiul de cocos conține mai multe substanțe cu rol antibacterian așa că nu este o surpriză că poate fi folosit în loc de apă dentară pentru a preveni apariția infecțiilor și pentru a reduce cazurile de respirație neplăcută

  • Reduce efectele nocive ale razelor UV

Atunci când este aplicat direct pe piele, uleiul de cocos reduce efectele nocive ale razelor ultraviolete (de exemplu, ridurile premature și depigmentarea). Studiile spun că aplicarea de ulei de cocos blochează până la 20% din razele UV. Alte studii au descoperit că uleiul de cocos oferă o protecție solară similară cremelor cu factor SPF 7, mult sub recomandările dermatologilor. Este bine de știut că nu ar trebui folosit în locul produselor profesioniste de protecție solară (acestea din urmă asigură o blocare de până la 90% a razelor UV)

  • Stimulează metabolismul 

Uleiul de cocos conține trigliceride cu lanț mediu. Aceștia sunt acizi grași care se absorb ușor și stimulează arderea caloriilor. Potrivit unor studii trigliceridele cu lanț mediu impulsionează metabolismul. Cercetătorii au arătat că 15-30 g de acizi grași cu lanț mediu pe zi sunt suficiente pentru a arde cu până la 120 calorii mai mult într-un interval de 24 ore

  • Ajută la vindecarea rănilor

Studiile pe rozătoare au arătat că aplicarea de ulei de cocos ajută la reducerea markerilor inflamatori și stimulează producția de colagen, ajutând astfel la grăbirea vindecării

  • Susține sănătatea sistemului osos 

Studiile realizate pe animale au arătat că antioxidanții din uleiul de cocos protejează oaselor prin neutralizarea radicalilor liberi. Potrivit cercetătorilor, rozătoarele care au primit 8% din calorii din uleiul de cocos aveau o structură osoasă mult mai bună

  • Reduce simptomele infecțiilor urinare 

Consumul de ulei de cocos ajută la reducerea simptomelor infecțiilor urinare și ale rinichilor. Acizii grași cu lanț mediu acționează ca un antibiotic natural

  • Ține insectele la distanță 

Uleiurile esențiale ajută la prevenirea înțepăturilor de insecte. Pentru a potența acest efect au nevoie de un ulei transportor. Potrivit unui studiu, combinarea uleiurilor esențiale tailandeze cu uleiul de cocos asigură o protecție de 98% împotriva înțepăturilor de țânțari

Cum alegi cel mai bun ulei de cocos?

În forma sa cea mai pură, uleiul de cocos este sănătos pentru corpul tău. Dar nu toate uleiurile de cocos sunt pure. Unele sunt amestecate cu alte uleiuri sau sunt modificate din considerente comerciale cu substanţe chimice potenţial toxice. Popularitatea uleiului de cocos a dus la inventarea şi dezvoltarea multor tipuri diferite de produs. Nu toate aceste tipuri variate sunt rele, dar nu toate pot servi nevoilor organismului.

  • Ulei de nucă de cocos bio virgin

Uleiul de cocos virgin este uleiul derivat din miezul de nucă de cocos matură. Este uleiul bun, gras, care vine ca urmare a prelucrării miezului natural. Nu sunt necesare substanţe chimice pentru a extrage toată substanţa. Cu siguranţă vei beneficia de cele mai multe avantaje din utilizarea acestuia.

  •  Ulei de cocos extravirgin

Uleiul de cocos extravirgin nu este altfel decât uleiul de nucă de cocos virgin, doar marketingul pentru el este diferit. Avantajele sunt similare.

  • Ulei de cocos rafinat

Acest ulei de cocos nu este cel mai curat din toate opţiunile pe care le ai la dispoziţie, dar este favoritul, deoarece oferă toate avantajele uleiului de nucă de cocos, fără gustul distinctiv ce poate fi neplăcut. Este, de asemenea, mai puţin periculos pentru cei cu alergii.

Rafinat nu înseamnă neapărat că au fost adăugaţi uleiului aditivi nesănătoşi. Atât timp cât uleiul de nucă de cocos este presat natural sau macerat, cu siguranţă nu te expui la substanţe chimice nocive.

  •  Ulei de nucă de cocos lichid

Uleiul de cocos lichid rămâne în stare lichidă la temperatura camerei, în timp ce uleiul de nucă de cocos natural nu-și păstrează această calitate. De aici, îţi poţi da seama că nu este chiar natural.

Uleiul de cocos lichid este procesat pentru a-şi atinge caracteristicile unice, iar unele aspecte-cheie ale uleiului de cocos sunt eliminate. Unul dintre acestea este acidul lauric, o grăsime foarte sănătoasă, găsită în cele mai multe forme de ulei de cocos.

  • Ulei de cocos RBD

Acesta este cel mai puţin benefic, produs din nuca de cocos de pe piaţă. RBD înseamnă rafinat, albit şi parfumat. La fel ca uleiul de cocos rafinat, acest ulei nu are gust de cocos.

Utilizări în bucătărie ale uleiului de cocos

Uleiul de cocos este cunoscut pentru efectele terapeutice asupra organismului, însă acest produs multifuncțional poate fi introdus chiar și în alimentaţie în stare pură, două linguriţe la începutul zilei. Însă dacă ţi se pare dificil acest lucru, fie din cauza gustului sau a rutinei tale matinale, poţi integra ingredientul în diferite reţete.

  • Uleiul de cocos ca înlocuitor de unt – încearcă recomandarea la prăjituri sau chiar în popcorn;
  • Ciocolată de casă cu ulei de cocos – Andreea Raicu propune o reţetă uşoară, cu doar 150 g de ulei de cocos;
  • În smoothie-uri – adaugă în blender o linguriţă de ulei de cocos, iaurt sau kefir, fructele preferate şi vei beneficia de avantaje, fără un gust pregnant
  • În cerealele de la micul dejun – lasă zahărul sau cerealele dulci cu mulți aditivi și adaugă o linguriță de ulei de cocos la temperatura camerei (va oferi atât o ușoară dulceață cât și aroma specifică de cocos și un plus de grăsimi sănătoase)

uleiul de cocos

  • Tartină cu ulei de cocos și scorțișoară – amestecă ulei de cocos cu scorțișoară și întinde pe o felie de pâine pentru un mic dejun gustos și sățios
  • Adaugă în cafea – tot mai multă lume folosește unt în cafeaua de dimineață. Pentru a evita grăsimile nesănătoase și surplusul de calorii, folosește ulei de cocos și lasă zahărul pentru altă dată. Astfel vei obține o cafea aromată, cu un plus de beneficii pentru sănătate

  • Pune la mâncărurile de legume – cum uleiul de cocos are punctul de fierbere cu 100 grade peste cel de măsline (și nu oxidează ușor datorită conținutului mare de grăsimi) poate fi folosit la gătit.  Potrivit unor nutriționiști, uleiul de cocos poate fi folosit cu succes atunci când gătești legume la tigaie, pește, cartofi dulci sau preparate din tofu
  • Pune la brioșe în loc de unt – uleiul de cocos este mult mai sănătos așa că poate fi folosit fără grijă la prepararea brioșelor. Dacă totuși nu îți place gustul prea mult în loc de 1:1 (o lingură de ulei de cocos la o lingură de unt) schimbă raportul la ¾:1 (¾ lingură de ulei va înlocui o lingură de unt)
  • Pune la mâncărurile de varză kale (nu folosi mai mult de o linguriță)

uleiul de cocos

Utilizări în gospodărie ale uleiului de cocos

Dacă ai o problemă casnică şi ai la îndemână uleiul de cocos, e foarte probabil să o poţi ameliora cu ajutorul său. Astfel, uleiul de cocos:

  • Curăță rugina – pune puţin ulei peste zona ruginită, lasă preţ de una-două ore aşa şi apoi clăteşte cu apă caldă;
  • Păstrează ascuţite cuţitele blenderului mai mult timp – un strat subţire de ulei de cocos menţine lamele ascuţite mai mult timp;
  • Soluţie pentru mobilă – va oferi strălucire oricărui obiect de mobilier;
  • Cremă pentru încălţăminte – pune puţin ulei pe o cârpă moale şi freacă suprafaţa pantofilor, foarte uşor
  • Soluție pentru îndepărtat petele – poți curăța petele de pe scaune, pereți sau alte suprafețe. Amestecă o parte ulei de cocos cu o parte bicarbonat de sodiu. Aplică pe zonele pătate, lasă pentru 2-3 minute apoi șterge cu o lavetă. Întotdeauna testează soluția pe o suprafață mică pentru a te asigura că nu distruge materialul
  • Soluție pentru curățat  suprafețele din piele – înmoaie o lavetă în ulei de cocos apoi șterge mobila, hainele, gențile, pantofii sau alte piese din piele. Uleiul de cocos va lăsa pielea fină la atingere și curată
  • Soluție pentru reparat ușile care scârțâie – pune 1-2 lingurițe de ulei de cocos pe balamale în închide și deschide ușa pentru ca uleiul să își facă treaba
  • Soluție pentru curățat dușul sau cada – formează o pastă din două părți bicarbonat de sodiu și o parte ulei de cocos. Aplică pe cadă sau cabina de duș. Lasă să acționeze pentru 10 minute apoi vei vedea cum resturile de săpun sau primele semne de mucegai vor dispărea
  • Soluție pentru îndepărtat resturile de creioane colorate de pe pereți – poate că ai un puști care a uitat să coloreze pe foaie și s-a dus pe pereți. Uleiul de cocos te va ajuta să îndepărtezi culorile
  • Soluție pentru îndepărtat guma de mestecat – ai observat gumă de mestecat pe covor (sau, mai rău, în părul unui apropiat)? Aplică câteva picături de ulei de cocos și se va scoate mult mai ușor
  • Soluție pentru spălat rufe – cu ajutorul uleiului de cocos îți poți crea detergent de rufe acasă. Tot ceea ce ai nevoie este apă distilată, leșie, ulei de cocos și ulei esențial

Utilizari cosmetice ale uleiului de cocos

Uleiul de cocos are o mulțime de aplicații pentru piele, ten, păr etc. Potrivit unui studiu publicat în 2018, uleiul de cocos este bogat în antioxidanți, are rol anti-aging și proprietăți antiinflamatoare, motiv pentru care poate fi folosit și pentru rolul său cosmetic. Mai jos sunt principalele utilizari cosmetice ale uleiului de cocos:

  • Acnee și alte infecții ale pielii – uleiul de cocos are rol antibacterian, antiviral, antimicrobian și antifungic și protejează pielea împotriva infecțiilor (de exemplu, cea cu stafilococ auriu)
  • Arsuri de tot felul – ajută la calmarea durerii
  • Deodorant natural – uleiul de cocos are efect antibacterian, motiv pentru care poate fi folosit pe post de deodorant fără a avea un risc de iritații de piele
  • Soluție pentru problemele păruluiuleiul de cocos previne căderea părului, reduce mătreața, hidratează scalpul uscat și reduce riscul de păduchi
  • Demachiant – chiar și cea mai rezistentă mascara nu rezistă uleiului de cocos. Demachierea cu ulei de cocos presupune să aplici pe față, să lași pentru 1-2 minute apoi să ștergi cu o dischetă de bumbac. Ai încredere în uleiul de cocos, iar machiajul va dispărea ca prin minune
  • Loțiune de corp – uleiul de cocos este bogat în acizi grași hidratează pielea și se absoarbe rapid (uleiul de cocos este reprezintă una dintre cele mai bune loțiuni naturale de corp). Pielea devine netedă și strălucitoare
  • Balsam de buze – uleiul de cocos este benefic pentru buzele crăpate pentru că are un conținut bogat de grăsimi. Pune 2-3 lingurițe într-un borcan și aplică de-a lungul zilei ori de câte ori este nevoie să îți hidratezi buzele

  • Cremă pentru pungile sub ochi – aplică ulei de cocos pe pielea de sub ochi și pe liniile fine. În câteva zile vei observa primele rezultate
  • Scrub – amestecă 100 g de ulei de cocos cu două linguri de zahăr pentru a crea o pastă exfoliantă
  • Îngrijire pentru manichiură – uleiul de cocos ajută la tratarea infecțiilor unghiei, hidratează cuticulele uscate și întărește unghiile slăbite. Aplică 1-2 picături și masează fiecare unghie și pielea din jur
  • Remediu pentru vergeturi – uleiul de cocos este considerat unul dintre cele mai bune forme de tratament împotriva vergeturilor. Amestecă o jumătate de cană de ulei de cocos cu o jumătate de cană de gel de aloe vera și 5 picături de ulei esențial de măceșe. Aplică amestecul pe piele cu mișcări circulare imediat după baie. Lasă să acționeze pentru 15 minute apoi clătește cu apă călduță
  • Ulei de masaj – amestecă ulei de cocos cu câteva picături de ulei esențial (de exemplu, mentă sau lavandă). Acest tip de ameste se folosește în aromaterapie pentru a trata unele probleme de natură psihologică (stres, anxietate, depresie)
  • Pastă de dinți – amestecă o lingură de ulei de cocos cu o linguriță de bicarbonat de sodiu. Uleiul de cocos este folosit în mod tradițional pentru albirea dinților

  • Cremă pentru luminozitate – dacă aplici regulat loțiuni cu efect iluminant, le poți da deoparte. Uleiul de cocos te poate ajuta și în acest caz. Amestecă o linguriță de ulei de cocos extravirgin cu 1-2 picături de ulei esențial din semințe de struguri (se găsesc la plafar) și aplică pe fața proaspăt spălată. Lasă să acționeze pentru 20 minute apoi clătește cu apă călduță
  • Tratament de îngrijire corporală – dacă vrei să te relaxezi după o săptămână încărcată aplică un tratament cu ulei de cocos. Amestecă jumătate de cană de ulei de cocos cu două linguri sare de Himalaya și 3-4 picături de ulei esențial de trandafir. Uleiul de cocos conține nutrienți care hrănesc pielea în profunzime, sarea ajută la exfoliere și la eliminarea celulelor moarte iar uleiul de trandafir parfumează pielea
  • Cremă de ras fără parabeni – uleiul de cocos poate sta la baza unei creme de ras pentru acasă. Pune la fiert 150 g fulgi de săpun de unt de shea cu două linguri de ulei de cocos și 50 ml de hamamelis. Săpunul se topește în circa 5 minute. După topire, adaugă 70 g de gel de aloe vera și câteva picături de ulei esențial

ulei de cocos

Uleiul de cocos: contraindicaţii

Chiar dacă beneficiile uleiului de cocos sunt nenumărate, există însă şi cazuri în care administrarea lui trebuie limitată. El poate provoca unele efecte secundare precum:

  • Diaree – pentru că este folosit adesea împotriva bacteriilor interne, poate leza temporar flora intestinală, provocând indigestii; pentru a te asigura că-l tolerezi, ia doar o cantitate mică;
  • Acnee – uleiul de nucă de cocos combate acneea, însă dacă pielea este foarte grasă, o poate accentua;
  • Colesterol crescut – nivelul de grăsimi saturate este mai mare decât al altor uleiuri (de măsline sau floarea-soarelui), motiv pentru care poate provoca creşterea colesterolului, chiar dacă creşte şi nivelul colesterolului bun;
  • Alergii – uleiul de cocos provoacă alergii dacă cineva are o sensibilitate la unul dintre componente, chiar dacă nu este un lucru comun. Unele din reacţiile alergice includ greaţă, erupţii cutanate, eczeme, urticarie, vărsături sau șoc anafilactic.

Se recomandă administrarea moderată pentru femei însărcinate sau care alăptează şi pentru copii.

Uleiul de cocos virgin este o sursă ideală pentru menţinerea sănătăţii, atât timp cât este inclus într-o dietă recomandată de un specialist sau aplicată conform unor indicaţii documentate. Experimentează efectele lui şi bucură-te de starea de bine pe care ţi-o oferă.

beneficiile uleiului de cocos

cocos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*