În sezonul rece, pielea ta are de suferit din cauza frigului, a umidității reduse din locuință, a vântului și intemperiilor, dar și a hainelor groase de iarnă de care abia acum începi să scapi. Nu este de mirare că la începutul primăverii pielea ta și-a pierdut strălucirea, este deshidratată, se exfoliază și nu arată deloc așa cum ți-ai dori.

Imediat ce frigul iernii a trecut, este timpul să iei câteva măsuri și să îți îngrijești cu o mai mare atenție pielea, astfel încât să o pregătești cât mai bine pentru vară. Atunci când vine vorba despre îngrijire, este bine de știut că unul dintre cele mai importante lucruri este să fii constantă și să nu omiți niște pași esențiali pentru regenerarea și hidratarea pielii:

Dușuri mai scurte și mai răcoroase

Dacă iarna îți dorești să ajungi acasă și faci un duș fierbinte pentru a scăpa de senzația de frig care ți se imprimă, parcă, până în oase, când vremea se încălzește este recomandat să scazi temperatura. Apa fierbinte înlătură uleiurile naturale de pe piele (care o ajută să se mențină hidratată și fermă) și contribuie, în timp, la deshidratarea profundă a țesutului. De aceea, este bine să faci dușuri scurte, de maximum zece minute, iar temperatura apei să fie una plăcută, dar niciodată fierbinte.

Folosește o cremă cu efect puternic hidratant

Cele mai eficiente creme hidratante sunt acelea care au o textură mai grasă sau conțin uleiuri esențiale, cu efect reparator. Acestea se absorb mai bine și mai rapid în piele, o hidratează în profunzime, și, folosite în mod regulat, ajută celulele să se regenereze, înlăturându-le pe cele moarte.

Hidratează-ți pielea cât e umedă

După ce ieși din duș, primul instinct este să îți usuci corpul cu ajutorul prosopului și abia apoi să aplici crema hidratantă. Experții ne recomandă însă aplicarea loțiunii pe pielea încă umedă, pentru a-i favoriza absorbția și a crește nivelul de hidratare.

Exfoliază-ți regulat pielea

Exfolierea ajută la îndepărtarea celulelor moarte din cauza cărora loțiunile hidratante nu se absorb la fel de bine în piele. Acesta este un pas important pentru o îngrijire optimă a pielii și nu ar trebui să îl omiți. Singurele reguli de care trebuie să ții cont este frecvența cu care o faci și tipul de exfoliant folosit. Ideal este să alegi un gel sau o cremă cu textură blândă, care să se poată folosi de două-trei ori pe săptămână, fără a-ți răni pielea.

Înlocuiește săpunul clasic

Săpunul poate contribui din plin la uscarea excesivă a pielii, mai ales dacă folosești unul fără agenți de hidratare. Dacă ai o piele sensibilă sau uscată, atunci este recomandat fie să înlocuiești săpunul clasic cu unul puternic hidratant, pe bază de ulei de măsline sau de argan, fie să optezi pentru un un produs lichid, mai blând, care să nu îți usuce pielea la fel de tare.

Folosește o cremă de duș

Cremele de duș îți curăță pielea la fel de bine ca gelurile, dar avantajul lor este că o și hidratează. Dacă ți se întâmplă des să ai senzația că pielea ta pare formată mai degrabă din solzi, s-ar putea ca gelul de duș să fie problema.

Tratează eczemele cu remediul potrivit

Femeile care au pielea sensibilă sau uscată se confruntă adeseori cu eczeme sau iritații provocate tocmai de lipsa de hidratare. Pe lângă aspectul inestetic, acestea îți pot provoca disconfort și mâncărimi, așa că este important să le ții sub control. Dacă problema este una gravă, un dermatolog îți poate recomanda o cremă pe bază de cortizon, care să calmeze eczema și să o vindece. În rest, cremele pe bază de glicerină și petroleum au un efect puternic hidratant, pătrunzând în structurile profunde ale pielii. De asemenea, ele pot repara crăpăturile cauzate de uscarea excesivă.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Nina Buday

Total
11
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*