Bicarbonatul de sodiu este o substanţă des menţionată în discuţiile despre soluţii naturiste, dar şi în controversele legate de proprietăţile sale, precum şi în recomandările de a-l folosi cu limitări în anumite împrejurări. Pentru că ne dorim să explicăm clar beneficiile, dar şi restricţiile în ceea ce priveşte această substanță, am dezvoltat un material detaliat, în urma căruia să poţi face o alegere, în cunoştinţă de cauză.

Ce este bicarbonatul de sodiu
Diete cu bicarbonat de sodiu
Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru frumusețe
Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru sănătate
Întrebuinţări ale bicarbonatului de sodiu în gospodărie

Ce este bicarbonatul de sodiu?

Bicarbonatul de sodiu, cunoscut în domeniu ca hidrogenocarbonat de sodiu sau NAHCO3, este un compus chimic anorganic inclus în categoria sărurilor. Sub formă de pulbere albă, principalele sale roluri sunt ca praf de copt pentru prăjituri şi element de bază în construirea extinctoarelor cu dioxid de carbon.

Diete cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit pentru aproape orice problemă. Chiar şi pentru slăbit. Iată câteva propuneri de dietă în care poţi include această substanţă:

Dieta 1: Suc de lămâie cu bicarbonat de sodiu

Dacă nu ai probleme cu stomacul, poţi începe ziua cu un amestec realizat într-un pahar de apă plată, cu sucul de la o lămâie şi o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu.

Dieta 2: Ceai verde cu bicarbonat de sodiu

Pentru stimularea metabolismului, adaugă un praf de bicarbonat peste o ceaşcă cu ceai verde deja fiert şi savurează amestecul pe îndelete, pentru un efect detoxifiant.

Dieta 3: Pătrunjel, lămâie şi bicarbonat de sodiu

Cu doi litri de apă, două legături de pătrunjel, trei lămâi şi bicarbonat de sodiu, poţi realiza un amestec nu extrem de gustos, dar foarte benefic organismului, consumat moderat.

Curăță lămâile cu bicarbonat pentru eliminarea bacteriilor şi lasă-le la înmuiat, în apa în care ai introdus puţină pulbere albă. Taie-le şi pune-le apoi la clocotit, împreună cu pătrunjelul, urmând ca lichidul să fie depozitat în frigider şi consumat, câte 100 ml în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, înainte cu 30 de minute de micul dejun.

bicarbonat de sodiu dieta

Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru frumuseţe?

Bicarbonatul de sodiu are proprietăţi exfoliante pentru piele şi regeneratoare pentru păr, însă folosirea lui poate produce şi efecte nedorite.

1. Bicarbonat de sodiu pentru păr

Părul poate beneficia de pe urma bicarbonatului de sodiu.

  • Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru păr?

Beneficiile acestei substanţe în privinţa sănătății părului se referă la faptul că îl degresează chiar dacă nu produce spumă, reuşind să înlocuiască cu brio un şampon comercial care poate conţine parabeni şi alte substanţe dăunătoare, îi adaugă strălucire şi îi stimulează creşterea, având un efect de regenerare a firului de păr.

  • Tratamente cu bicarbonat de sodiu, pentru păr

Poţi realiza un tratament cu bicarbonat chiar la tine acasă, adăugând într-un bol trei părţi de apă şi o parte de bicarbonat de sodiu şi amestecând bine combinaţia. Dacă ai părul lung, pune trei linguri de bicarbonat şi nouă de apă, apoi aplică rezultatul pe părul umed sau uscat precum un şampon, aşteptând timp de trei minute să-şi facă efectul. Încheie procesul, clătind părul cu apă călâie sau cu oţet de mere, diluat cu patru părţi de apă, în care adaugi şi una-două picături de ulei esențial de lavandă, pentru îndepărtarea mirosului intens.

Dacă nu vrei să te laşi încă total „pe mâna” bicarbonatului, poţi adăuga patru linguri de pulbere în şamponul tău, pentru a scăpa de textura grasă a firului de păr sau de mătreaţă.

  • Ce efecte negative poate avea bicarbonatul de sodiu asupra părului?

Asigură-te că substanţa este bine dizolvată în amestec şi foloseşte rar aceste trucuri, pentru că această sare are totuși caracter abraziv, iar asta ar putea dăuna pielii capului. În plus, fiind un element puternic alcalin, are tendinţa să deschidă prea mult cuticulele firului de păr, lăsând să fie absorbită o cantitate mare de apă, aşa că poate avea ca efecte subţierea şi ruperea părului. Oţetul de mere menţionat mai sus are proprietatea de a echilibra chimic efectele bicarbonatului.

2. Bicarbonat de sodiu pentru ten

Iată ce poate face bicarbonatul pentru ten:

  • Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru ten?

Bicarbonatul de sodiu exfoliază pielea şi are un efect vizibil asupra acneei. În plus, conferă strălucire şi, în combinaţie cu lămâia, poate diminua petele de pe faţă. Foloseşte însă această substanţă cu moderaţie, de trei-patru ori pe lună, cel mult.

  •  Măşti cu bicarbonat de sodiu pentru un ten mai sănătos

Iată câteva exemple de măşti de faţă care folosesc acest ingredient:

  1. Ulei de cocos şi bicarbonat de sodiu pentru exfoliere – o linguriţă din fiecare se adaugă şi se amestecă, aplicându-se o dată pe săptămână pe tenul curat; dacă ai probleme cu sebumul, înlocuieşte uleiul cu apă;
  2. Bicarbonat de sodiu şi miere pentru acnee – amestecă o lingură de apă, una de miere şi trei-patru linguri de bicarbonat. Aşteaptă până se usucă pe faţă şi apoi clăteşte cu apă. Tot pentru acnee, poţi înlocui mierea cu fulgi de ovăz, lămâie sau aspirină.
  3. Apă minerală şi bicarbonat de sodiu pentru eliminarea punctelor negre de pe nas – tot ce trebuie să faci este să adaugi 2 linguriţe de pulbere în apă minerală, pentru a realiza o pastă ce se aplică pe nas şi se lasă la uscat, apoi se clăteşte.
  • Ce efecte negative poate avea bicarbonatul de sodiu asupra tenului?

Există însă şi repercursiuni asupra tenului, dacă este depăşită recomandarea cantitativă şi frecvenţa aplicărilor. Riscul major este acela de a usca tenul şi a-i dezechilibra pH-ul, aşa că foloseşte rar combinaţiile cu bicarbonat de sodiu şi aplică, întâi, pe o porţiune mică de piele.

În plus, poţi alterna cu soluţii hidratante, care să amelioreze proprietăţile alcaline ale substanţei.

bicarbonat de sodiu cosmetica

3. Bicarbonat de sodiu pentru dinţi

Aspectul dinţilor poate fi schimbat cu ajutorul bicarbonatului.

  • Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru dinţi?

Având un caracter abraziv, bicarbonatul de sodiu elimină placa bacteriană de pe dinţi, dar şi petele cauzate de cafea şi tutun iar, per total, împrospătează respiraţia şi aspectul dinţilor.

  • Cum utilizăm bicarbonatul de sodiu pentru albirea dinţilor?

Pentru albirea dinţilor, foloseşte apă şi bicarbonat de sodiu pe periuţă (plus lămâie) şi aplică amestecul pe dinţi, timp de cinci minute, clătind apoi. Substanţa albeşte dantura în mod natural şi, în plus, poate fi urmată apoi şi de o aplicare a pastei de dinţi.

Alternative la combinaţiile cu bicarbonat de sodiu sunt căpşunile bine coapte şi zdrobite, zeama de la o jumătate de lămâie şi apa oxigenată.

  •  Ce efecte negative poate avea bicarbonatul de sodiu asupra dinţilor?

Ai grijă la folosirea acestor amestecuri. Chiar dacă oferă efecte de reîmprospătare a respiraţiei şi de eliminare a plăcii bacteriene, pot fi invazive pentru dinţi şi gingii. Pot dăuna smalţului şi pot provoca senzaţii de arsură la nivelul gingiei, astfel încât trebuie să le foloseşti cu moderaţie, destul de rar.

Care sunt beneficiile bicarbonatului de sodiu pentru sănătate

Bicarbonatul de sodiu se foloseşte încă din 1930 în scopuri terapeutice, confirmate de medici.

1. Scade aciditatea gastrică

În ciuda faptului că normalitatea presupune un pH alcalin, majoritatea persoanelor au un pH acid, din cauza alegerilor alimentare şi a stilului de viaţă nesănătos. Astfel, se instalează gastrita, care provoacă aciditate gastrică, deci o senzaţie neplăcută la nivelul stomacului şi o stare de rău. O soluţie benefică ar fi un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu diluat într-un pahar cu apă, după fiecare masă.

2. Calmează durerile şi arsurile gastrice

Bicarbonatul de sodiu are efecte benefice şi pentru durerile de stomac. O lingură de bicarbonat de sodiu, dizolvată în jumătate de pahar cu apă, va calma durerile şi arsurile la nivelul tractului digestiv.

3. Combate gripa şi răceala

În ceea ce priveşte gripa şi răceala, bicarbonatul facilitează recuperarea şi ajută la detoxifierea organismului. Are proprietăţi antibacteriene, antiseptice şi antiinflamatoare. Foloseşte o jumătate din sucul unei lămâi, o linguriţă de bicarbonat de sodiu şi apă pentru a realiza un amestec care să amelioreze această stare.

4. Tratează candida

Efectul antifungic al substanţei este eficient împotriva candidozei din cavitatea bucală, din gât şi din zona genitală (intern). Foloseşte-o sub formă de gargară şi spălături intime, în combinaţie cu apă.

5. Bicarbonatul de sodiu este benefic împotriva pietrelor la rinichi sau disfuncţiilor renale

O informaţie mai puţin cunoscută este aceea că şi rinichii secretă bicarbonat, de aceea substanţa este un înlocuitor optim în problemele renale. Dacă simţi o uşoară dereglare a acestor funcţii, poţi încerca o reţetă simplă, înainte de a consulta medicul: o jumătate de linguriţă de bicarbonat dizolvată sub limbă, timp de trei zile consecutive, completată de o linguriţă de bicarbonat în 1,5 litri de apă, consumat pe parcursul unei zile. Nu folosi mai mult de două ori pe an acest tratament şi nu consuma acest amestec mai mult de două săptămâni. Pentru simptome care nu dispar, consultă cât mai curând medicul.

6. Previne infecţiile urinare

Rolul antiinflamator al bicarbonatului de sodiu poate fi util şi în cazul infecţiilor urinare. Dizolvă o jumătate de linguriţă din pulberea albă într-un pahar cu apă, pentru un remediu natural.

Întrebuinţări ale bicarbonatului de sodiu în gospodărie

Datorită proprietăţilor sale, bicarbonatul este util în gospodărie. Îl poţi folosi la:

  • redarea strălucirii tacâmurilor şi argintăriei;

  • desfundarea şi curăţarea chiuvetei sau a căzii;
  • curăţarea periilor de păr, menţinerea prospeţimii florilor;
  • eliminarea mirosului din pantofi, eliminarea mirosului din scrumieră;
  • curăţarea podelei, împrospătarea hainelor şi a covoarelor;
  • curăţarea obiectelor din inox, a podelei, a geamurilor, a periuţelor de dinţi, a oalelor şi a aragazului, dar şi a maşinii de spălat vase;

În plus, folosind apă fiartă, poţi steriliza cu ajutorul lui chiar şi biberoane.

Fii atent, însă, atunci când alegi bicarbonatul de sodiu, acesta poate fi alimentar, nonalimentar şi farmaceutic. Foloseşte-l conform indicaţiilor şi cu moderaţie.

bicarbonat de soat deSursa foto: Shutterstock

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*