Scarlatina este o infecție bacteriană care se remarcă mai ales prin erupții roșii-rozalii, care acoperă întreg corpul. Afectează cu precădere copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani, însă 80% dintre cazurile de scarlatină apar la copiii mai mici de 10 ani. Boala nu este una gravă, însă lăsată netratată poate afecta rinichii și inima.
Ce este scarlatina
Cum se transmite
Ce tipuri de scarlatină există
Cum evoluează scarlatina
Simptomele scarlatinei
Posibile complicații ale scarlatinei
Metode de a diagnostica scarlatina
Tratamentul scarlatinei
Prevenirea scarlatinei
Scarlatina la copii versus scarlatina la adulți
Ce este scarlatina
Scarlatina este o infecție cauzată de bacterii Streptococ de grup A și transmisă de la o persoană la alta. Ea provoacă o erupție cu o textură fină, care poate avea aspectul unui șmirghel. Scarlatina se mai manifestă și prin alte simptome, de asemenea.
Scarlatina, numită și febra roșie, apare, de obicei, după o infecție steptococică a gâtului (faringită streptococică), dar ocazional, și după o infecție cu bacterie streptococică la nivelul pielii. Erupția este declanșată de o toxină pe care bacteria streptococică o poate produce.
Febra roșie era, la un moment dat, foarte comună în rândul copiilor cu vârste între 2 și 10 ani, însă acum este relativ rară. Motivul pentru care cazurile de scarlatină a scăzut în ultimii ani a rămas un mister pentru cercetători, mai ales ținând cont de faptul că numărul cazurilor de infecție cu streptococ în gât sau la nivelul pielii nu a scăzut.
Cum se transmite scarlatina
Scarlatina apare și se transmite ușor de la un purtător la altul, atunci când o persoană intră în contact cu streptococul beta-hemolitic din grupul A. Atingerea unor persoane bolnave, folosirea aceluiași cuțit sau prosop, folosirea aceluiași pahar, precum și consumul acelorași alimente (de exemplu, din aceeași caserolă ca persoana bolnavă) crește șansele de transmitere a bolii.
De asemenea, scarlatina se transmite și prin tuse sau strănut (microbii rămân în aer până la două ore după tuse), perioada de incubare (de la contactul cu un bolnav și până la îmbolnăvire) fiind cuprinsă între două și patru zile. De aceea, igiena este foarte importantă, iar dacă un copil vine în contactul cu un altul care are scarlatină, trebuie să se spele bine pe mâini cu apă și săpun înainte de a se atinge la ochi, nas sau gură.
Trebuie știut că persoanele care au scarlatină sunt contagioase timp de câteva săptămâni uneori chiar și după dispariția simptomelor. Bacteria răspunzătoare se transmite ușor între persoanele apropiate fizic, de exemplu, la școală, acasă sau la locul de muncă. În cazuri foarte rare, scarlatina se ia dacă atingi sau consumi mâncare contaminată, mai ales lapte.
Ce tipuri de scarlatină există
Scarlatina este de mai multe tipuri, cu o clasificare după intensitate, după etiologie (cauzele bolii) și după vârstă.
În funcție de intensitate, scarlatina poate fi:
- benignă (ușoară)
- medie (comună, manifestată cu febră mare)
- severă (toxică, septică)
După etiologie, scarlatina poate fi:
- streptococică (cele mai numeroase și cunoscute cazuri)
- stafilococică (în cazuri rare)
În fine, scarlatina poate fi clasificată și în funcție de vârsta bolnavului în:
- sub 1 an (rară, cu complicații)
- 1-3 ani (forme atipice)
- preșcolari și școlari (cea mai comună formă)
Cum evoluează scarlatina
Scarlatina este provocată, de obicei, de o infecție cu bacterie streptococică în gât, ce cauzează simptome precum: febră și frisoane, durere de cap, gât inflamat și roșu, amigdale mărite și mărirea ganglionilor limfatici de la gât.
După 12 până la 48 de ore de la apariția acestor simptome, erupția tipică scarlatinei începe să apară. Ea este la fel de roșie ca o arsură solară și are o textură fină cu un aspect asemănător nisipului sau „pielii de găină”. Erupțiile sunt produse inițial sub brațe, zona inghinală, gât și apoi se întinde la trunchi, spate, brațe și picioare.
Simptomele scarlatinei
Semne și simptomele asociate scarlatinei pleacă de multe ori de la denumirea sa populară (febra roșie). Mai jos sunt cele mai comune simptome ale scarlatinei:
- erupții cutanate roșii sau roșii-rozalii – apar mai întâi pe față și gât iar apoi se extind pe trunchi, brațe și picioare
- linii roșii – pielea de sub genunchi, cea de subraț și cea din jurul organelor genitale are o nuanță mult mai profundă de roșu
- limba capătă o nuanță roșu-căpșună – este roșie cu mici puncte albe
- febră de 38-41 grade Celsius
- frisoane
- roșu în gât
- inflamarea gâtului
- dificultăți la înghițit
- senzație generală proastă și vărsături
- dureri de cap
- dureri abdominale
- piele palidă în jurul buzelor
Aceste simptome durează circa două săptămână dacă cel mic urmează un tratament zilnic medicamentos cu antibiotice, după recomandarea medicului.
Posibile complicații ale scarlatinei
Complicațiile scarlatinei apar doar în cazuri foarte rare (atunci când copilul suferă și de alte boli sau are o imunitate scăzută) sau atunci când boala este lăsată netratată. Majoritatea pacienților cu scarlatină nu ajung însă la complicații
Principalele complicații includ:
- infecții ale urechii
- sinuzită
- infecții ale gâtului
- pneumonie
- meningită
- febră reumatică (care poate afecta inima, încheieturile și sistemul nervos)
- infecții ale plămânilor, rinichilor sau sângelui
Medicina de specialitate și experiența medicilor arată că aceste complicații apar, de obicei, dacă o infecție cu streptococ nu este tratată adecvat cu antibiotice. Fiecare infecție este evaluată individual și gestionată în mod corespunzător. De asemenea, doza de pastile variază în raport cu vârsta.
Multe dintre aceste complicații vin cu dificultate în înghițire și e posibil să fie nevoie de spitalizare pentru administrarea intravenoasă a antibioticelor și lichidelor, în funcție de ce stare are pacientul.
Metode pentru a pune diagnosticul de scarlatină
Orice erupție însoțită de febră trebuie să te trimită să apelezi la serviciile unui medic.
În cele mai multe cazuri, medicul specialist va pune un diagnostic de scarlatină pe baza examenului fizic; el va examina pielea, gâtul, limba pacientului, dar și stare de sănătate generală pe care o are pacientul. Controlul medical alături de o descriere foarte precisă a simptomelor reprezintă doi factori importanți în diagnosticul corect.
Cel mai des, fiind vorba de copii, părinții merg la un doctor cu o specialitate în pediatrie pentru acest diagnostic.
Uneori medicul va recomanda o recoltare din gât pentru a confirma existența unei infecții cu streptococ și pentru a exclude alte boli infecțioase cu simptome similare.
Este posibil ca medicul să îndrume pacientul pentru analize de sânge (hemograma, ASLO, VSH, PCR), dar și sumar de urină, atat înainte de tratament, dar și după. Medicul urmărește astfel dacă infecția a fost eliminată.
Streptococul poate fi descoperit întâmplător uneori, în urma unor analize de rutină.
Tratamentul scarlatinei
Scarlatina este tratată mai ales cu antibiotice. Dacă tratamentul este urmat corect, vindecarea e aproape sigură. Antibioticele distrug bacteriile și ajută sistemul imunitar să reducă infecția, dacă este administrat conform indicațiilor medicului.
Doctorii recomandă medicamente precum acetaminofen, penicilină sau eritromicină (recomandată mai ales celor cu sensibilitate la penicilină) pentru durere și febră, ibuprofen (vorbește cu doctorul de familie înainte), medicație tipică pentru durerea de gât (dropsuri mentolate) dar și gargară cu apă sărată și folosirea unui umidificator pentru a reduce din severitatea durerii de gât. Tratamentul cu antibiotice trebuie urmat în întregime, chiar și după dispariția simptomelor. Acest lucru este esențial pentru a elimina infecția și pentru a reduce riscul de afecțiuni post-streptococice.
Antibioticele sunt eliberate doar pe bază de prescripție medicală.
De asemenea, micul pacient trebuie să consume multe lichide (mai ales, apă, supe și ceaiuri).
Regimul zilnic necesar trebuie să fie cât mai simplu și să includă lactate, supe și fructe, pentru a întări imunitatea. Aceste resurse externe pot reprezenta instrumente foarte benefice pentru grăbirea vindecării.
Pentru calmarea senzației de mâncărime, poți apela la o loțiune pe bază de calamină (carbonat de zinc), pentru o recuperare cât mai rapidă. Este indicată evitarea scărpinării.
Prevenirea scarlatinei
Din nefericire, nu există încă un vaccin contra scarlatinei, așa că trebuie să ne concentrăm atenția asupra prevenției. Spălarea pe mâini cu apă și săpun este vitală pentru cel mic, imediat după masă, după ce a venit de afară, după toaletă sau după ce a interacționat cu o persoană infectată. Copilul nu ar trebui să folosească aceleași tacâmuri și pahare cu colegii sau prietenii, iar regula se aplică și în privința mâncării.
Următoarea regulă vizează tusea, strănutul și ștersul nasului. Cel mic trebuie învățat să apeleze la un șervețel de hârtie atunci când strănută/tușește pentru prevenirea răspândirii germenilor (șervețelele folosite trebuie aruncate imediat după folosire). Este ideal ca după fiecare tuse/strănut cel mic să se spele pe mâini.
Pe termen lung, un sistem imunitar puternic poate crește șansele de rezistență în fața infecțiilor. Întărirea imunității se realizează mai ales printr-o combinație dintre o dietă zilnică sănătoasă și echilibrată, activitate fizică moderată și eventualele suplimente vitaminice recomandate de doctor.
Scarlatina nu este o boală gravă, mai ales dacă este detectată din timp. Antibiotice recomandate de doctor, supele calde, ceaiul și o dietă în care predomină lactatele și fructele proaspete sunt de obicei cele mai bune forme de tratament pentru micii pacienți, acestea ajutând și la un metabolism rapid.
Scarlatina la copii versus scarlatina la adulți
Scarlatina poate afecta și adulții, deși este mult mai rară, decât este la copii. Simptomele sunt aceleași și la adulți, potrivit NHS. Persoanele adulte care au mai multe șanse să dezvolte scarlatină sunt părinții care au copii la școală sau adulți care intră deseori în contact cu mulți copii. Contactul apropiat cu o persoană care suferă de febra roșie este cel mai mare factor de risc pentru apariția bolii. Dacă o persoană din familie are scarlatină, e posibil ca și alți membri ai familiei să se infecteze, astfel că e indicată izolarea la domiciliu a persoanei cu scarlatină și folosirea măștii de protecție în preajma ei.
Un adult va fi diagnosticat obligatoriu de medic la fel ca un copil, prin examenul fizic și eventual un test care să indice dacă streptococul este prezent în gât. Se vor efectua astfel analize medicale care vor analizate la laborator pentru a exclude prezența unui alt virus.
Complicațiile infecției sunt diminuate la adulții ce au primit diagnosticul de scarlatină, ei rareori având riscul ca febra roșie să ducă la dezvoltarea febrei reumatice, spre deosebire de copii, potrivit Center of Disease Control and Prevention.
Deși nu există multe noutăți descoperite, în mod direct, de cercetători, în ultimii ani, există studii despre modul în care apare infecția cu streptococ.
Un studiu recent a scos la iveală care ar putea fi motivul pentru care unii copii experimentează infecții streptococice de grup A recurente. Factorii sunt, potrivit cercetătorilor, multipli, mai exact: imunitate combinată cu o susceptibilitate genetică care permite grupului A de streptococi să „invadeze” gâtul anumitor persoane de mai multe ori, având astfel infecții repetate.
Înțelegerea motivului pentru care unii copii reușesc să dezvolte imunitate protectoare ar putea rezolva multe probleme. Această descoperire deschide ușa dezvoltării unui vaccin care să protejeze împotriva infecției streptococice din gât, ceea ce ar însemna un important pas în medicină, prevăd cercetătorii.
Bibliografie:
https://www.nhs.uk/conditions/scarlet-fever/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK333418/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30728285
https://www.cdc.gov/groupastrep/diseases-public/scarlet-fever.html
