Primele implanturi dentare au apărut acum mai bine de 4000 de ani pe teritoriul Chinei. Pe atunci dinții căzuți erau înlocuiți de fragmente de bambus cioplite. Au fost descoperite de asemenea mumii egiptene cu dinți umani transplantați sau fragmente de fildeș cioplite sau metale prețioase. În America de Sud implantul dentar consta în scoici cioplite. În prezent implanturile dentare sunt estetice, procesul este nedureros, iar dacă persoana în cauză le întreține, se poate bucura de ele ani buni.

Ce este implantul dentar?
Ce materiale se folosesc?
Care sunt componentele unui implant?
Ce probleme decurg din lipsa dinților?
Cui i se adresează implantul dentar?
Cât de dureroasă este procedura?
Care sunt etapele implantului dentar?
Care este durata de viață a unui implant dentar?
În ce constă întreținerea?
Care sunt avantajele unui implant dentar?
Cât costă un implant dentar?
Care sunt principalele contraindicații în implantul dentar?

Ce este implantul dentar?

Implantul dentar este o rădăcină artificială plasată de doctor în locul unui dinte lipsă.  Implantul este plasat în osul mandibular sau maxilar, iar forma și culoarea sa se potrivesc perfect cu cele ale dinților naturali.

Ce materiale se folosesc?

În prezent, materialele cele mai folosite pentru implantul dentar sunt titanul sau zirconiul.

Titanul este unul dintre cele mai folosite materiale pentru implanturi dentare. Potrivit experților, titanul este unul dintre puținele metale acceptate de organism în structura osoasă a mandibulei sau maxilarului. Având în vedere că durata de viață este de cel puțin 25 de ani, investiția care poate părea mare inițial este “amortizată” în timp.

Zirconiul este o alternativă la titan, materialul fiind folosit începând cu anii ‘80 și devenind mai popular în ultimii ani. La fel ca titanul, zirconiul este compatibil cu structura osoasă a cavității bucale. În general, implantul dentar din zirconiu este într-o singură piesă, spre deosebire de implantul de titan, în cazul căruia rădăcina este din titan iar coroana din porțelan. Acest lucru face ca implantul dentar din zirconiu să aibă un risc mai scăzut de infecții bacteriene.

Cu destulă atenție acordată întreținerii dinților, un implant dentar poate rezista peste 25-30 ani.

Care sunt componentele unui implant dentar?

Un implant dentar standard are șapte piese:

  • Corpul implantului – are formă de șurub și este confecționat de cele mai multe ori din titan. Forma, grosimea și lungimea variază în funcție de necesitățile medicale și de producător,
  • Capa de vindecare – este o piesă care protejează corpul implantului până la osteointegrare (acceptarea implantului de către structura osoasă a mandibulei sau maxilarului). După vindecare este îndepărtată.
  • Abutmentul (bontul protetic) – este înșurubat în implant și are rolul de susținere a coroanei. Lungimea sa variază între 1 și 10 mm.
  • Bontul de vindecare – asigură vindecarea gingiei și dezvoltarea sa normală în jurul implantului. Este inserat în corpul implantului, fiind îndepărtat după două săptămâni de la intervenție.
  • Bontul de transfer – este o piesă folosită pentru amprentare pentru ca mai apoi să fie utilizată în realizarea coroanei dentare.
  • Implantul analog – este utilizat pentru a reproduce implantul și poziția acestuia. Piesa este realizată de cele mai multe ori din oțel inoxidabil.
  • Șurubul de fixare – este o piesă de mici dimensiuni care face legătura între toate componentele implantului.
  • Coroana dentară – este partea vizibilă a implantului și este realizată din porțelan. Piesa poate fi înșurubată sau sudată prin cimentare.

Ce probleme apar din cauza lipsei dinților?

Lipsa dinților este o problemă care are efecte neplăcute atât asupra sănătății cât și din punct de vedere estetic. Osul maxilar, de exemplu, în lipsa existenței unui dinte, se va resorbi. De asemenea, estetica facială are mult de suferit.  Lipsa unuia sau a mai multor dinți poate jena persoana afectată și o poate împiedica să zâmbească sau să râdă.

Mai mult, dinții au o ușoară mobilitate care le permite adaptarea la schimbările apărute odată cu trecerea anilor. În cazul unui gol între dinți, dinții vecini își pot schimba (ușor) poziția, căpătând astfel un aspect inestetic. Acest lucru, spun specialiștii, poate duce la deteriorarea dinților sănătoși.

Cui i se adresează implantul dentar?

Orice persoană cu dinți lipsă poate apela la implantul dentar cu condiția să aibă gingii sănătoase și o sănătate generală bună pentru ca implantul să “țină”. Trebuie știut că existența unei boli cronice (ca diabetul, de exemplu) poate îngreuna procesul de vindecare al implantului. De asemenea, fumatul încetinește și el vindecarea și crește riscul de pierdere a altor dinți.  

Sursă foto: Pinterest

Cât de dureroasă este procedura?

Evoluția tehnicii dentare include, printre altele, și folosirea anesteziei în timpul implantului dentar; astfel durerea este aproape inexistentă. Mulți pacienți au spus că durerea resimțită este de intensitate mai mică decât în cazul extracției unui dinte.

Care sunt etapele implantului dentar?

Procesul de implantare dentară are următoarele etape:

  • consultația preliminară, care constă într-o discuție și un consult standard cu medicul stomatolog. Veți stabili de comun acord care este cel mai bun material, ce tip de intervenție suportă maxilarul/mandibula ta, măsuri pentru implant și coroană, și eventual va recomanda și uneori chiar realiza în aceeași zi anumite analize pentru a se asigura că implantul va rezista;
  • interpretarea rezultatelor și OK-ul doctorului;
  • pregătirea gingiei, aplicarea grefei de os și introducerea implantului în osul mandibulei/maxilarului;
  • atașarea bontului de vindecare;
  • post-operatoriu – detartraj și periaj profesional (în aceeași vizită);
  • în funcție de timpul personalului medical, coroana poate fi aplicată în aceeași zi sau la câteva zile distanță;
  • la 7 zile după operație – îndepărtarea firelor de sutură.

În 3-6 luni celulele osoase încep să se refacă natural și se atașează în jurul implantului dentar.

În ce constă întreținerea?

Curățarea adecvată a dinților va asigura păstrarea lor intactă pentru mai mult timp. În cazul implanturilor dentare trebuie să te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi, să folosești ață dentară și să apelezi o dată pe zi la apă de gură cu proprietăți antimicrobiene. De asemenea, este nevoie să mergi la control din trei în trei luni.

Pentru a evita deteriorarea dinților implantați este important să nu consumi alimente prea tari sau prea reci/fierbinți. Totodată, cafeaua, tutunul și vinul pot duce la pătarea implantului dentar.

Care sunt avantajele unui implant dentar?

Alegerea unui implant dentar vine la pachet cu o serie de avantaje care nu ar trebui ignorate.

  • implantul dentar nu alunecă și nu se mișcă – este stabil și sigur;
  • nu necesită atenție specială – poți spăla dinții implantați cu o periuță dentară obișnuită;
  • aspect estetic plăcut – implantul dentar arată (și se simte) ca dinții tăi iar la exterior poți să zâmbești fără a fi stingherită;
  • absența dinților poate duce la dificultatea pronunțării unor cuvinte – existența implantului îți va permite să te exprimi în voie;
  • nu prezintă niciun disconfort;
  • alimentația devine mai ușoară – nu va mai trebui să îți faci griji atunci când vrei să mănânci alimentele preferate;
  • durabilitate – implantul dentar are o durată de viață foarte lungă atâta vreme cât acorzi atenție igienei dentare.

Cât costă un implant dentar?

Un implant dentar care include implantul propriu-zis, bont protetic și coroană poate costa între 800 și 4000 euro. Prețul depinde de experiența stomatologului, de renumele clinicii și de calitatea pieselor folosite.

Care sunt principalele contraindicații în implantarea dentară?

În mod normal orice persoană peste 18 ani poate apela la implantul dentar; însă, în anumite cazuri, intervenția nu este indicată. Iată câteva situații în care implantul nu este recomandat:

  • dacă ai gingii slăbite sau oasele mandibulei/maxilarului nu pot susține implantul;
  • dacă suferi de diabet, boli de inimă, boli metabolice, boli endocrine, reumatism, SIDA etc.;
  • dacă ai trecut prin tratamente cu radiații la nivelul gâtului sau al capului;
  • dacă ai o afecțiune neurologică sau psihică;
  • dacă fumezi excesiv (mai mult de 8 țigări pe zi). Renunțarea măcar cu o lună înainte și cu două după intervenție permite refacerea țesutului și stabilizarea implantului;
  • dacă ești însărcinată sau alăptezi;
  • dacă ai sub 18 ani;
  • dacă nu acorzi o atenție specială igienei dinților – cariile vor apărea și vor afecta implantul dentar dacă nu întreții dinții;

De asemenea, anumite probleme la nivelul cavității bucale pot împiedica fixarea implantului dentar. Printre acestea se numără:

  • o circulație slabă în zona vaselor de sânge din apropierea implantului
  • o cantitate insuficientă de os
  • parodontoza
  • existența unor carii profunde
  • prezența herpesului
  • existența unor infecții în imediata apropiere a implantului
  • scrâșnitul din dinți (bruxismul) poate pune în pericol stabilitatea implantului dentar.

Implantul dentar este cea mai bună investiție dentară pe termen lung – cu îngrijirea adecvată, un implant poate rezista peste 30 ani. Este rezistent, estetic, stabil și are avantaje considerabile atunci când îl comparăm cu alte metode de înlocuire a dinților.

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*