Roinița este cunoscută încă din Antichitate pentru proprietățile sale terapeutice. Menționată în scrierile lui Plinius și Dioscoride, roinița era amintită ca fiind benefică în tratarea rănilor, a mușcăturilor veninoase și a înțepăturilor de scorpion. Astăzi roinița este folosită în tratarea a numeroase afecțiuni de la boli de inimă la probleme gastrointestinale sau nervoase la boli de ficat.
Care sunt beneficiile ceaiului de roiniță?
Ce aplicații externe are ceaiul de roiniță?
Cum se administrează ceaiul de roiniță?
Cum se prepară ceaiul de roiniță?
Ce contraindicații are ceaiul de roiniță?
Care sunt beneficiile ceaiului de roiniță?
Ceaiul de roiniță este folosit de mii de ani pentru a trata probleme de sănătate ușoare. Mai jos sunt principalele beneficii ale consumului ceaiului de roiniță:
Susține sănătatea sistemului digestiv
Ceaiul de roiniță este folosit în mod tradițional pentru a calma problemele digestive. Consumul de ceai reduce balonarea și gazele intestinale iar uleiurile esențiale conținute au un efect calmant asupra tractului gastrointestinal.
Întărește sistemul imunitar
Ceaiul de roiniță are rol antiviral și antibacterian și este bogat în cobalt și acid rozmarinic, două proprietăți esențiale pentru sistemul imunitar. Pe lângă faptul că luptă împotriva infecțiilor, roinița contribuie la prevenirea pătrundeii în organism a infectiei.
Are rol antioxidant
Roinița conțin acid rozmarinic și acid cafeic, doi antioxidanți care neutralizează acțiunea radicalilor liberi. Mai mult, roinița conține și eugenol, un antioxidant cu rol anti-inflamator ce acționează ca sedativ în afecțiunile cronice, mai ales cele de natură nervoasă.
Reduce nivelul zahărului din sânge
Conținutul de antioxidanți din roiniță ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Potrivit studiilor, extractul de roiniță ajută la reducerea nivelului zahărului din sânge.
Protejează celulele sistemului nervos
Ceaiul de roiniță este cunoscut pentru efectul calmant asupra sistemului nervos. Roinița neutralizează radicalii liberi iar acidul rozmarinic este benefic în tratarea atacului vascular cerebral. De asemenea, roinița susține memoria și puterea de concentrare și stimulează activitatea acetilcolinei (un neurotransmițător care atunci când este deficitar poate cauza Alzheimer). Mai mult, uleiurile esențiale conținute în roiniță reduc agitația în cazul pacienților afectați de demență.
Reduce simptomele anxietății
Potrivit unui studiu publicat în revista științifică Nutrients, roinița ajută la reducerea anxietății, oferă o stare de bine și calmează. Efectele benefice au persistat pentru 1-3 ore după consumul unui pahar de apă în care a fost adăugat 0,3 g dintr-un extract de roiniță. Alte studii au arătat că acidul rozmarinic din roiniță stimulează activitatea acidului gama-aminobutiric (în cazurile de deficiență, apare anxietatea, depresia și alte afecțiuni care modifică starea de spirit).
Reduce insomnia
Acidul rozmarinic care calmează simptomele în cazul bolnavilor cu anxietate, susține și obținerea unui somn odihnitor. Studiile au arătat că ceaiul de roiniță combinat cu rădăcina de valeriană susține odihna în cazul femeilor la menopauză. Se crede că roinița are un ușor efect sedativ și în același timp te ajută să te relaxezi (susține producția de serotonină).
Ce aplicații externe are ceaiul de roiniță?
Ceaiul de roiniță are pe lângă beneficii interne și o serie de aplicații externe. Mai jos sunt câteva dintre cele mai importante aplicații externe ale ceaiului de roiniță:
- Are rol antimicrobian și antibacterian fiind eficient în cazul infecțiilor cu Salmonella, Listeria sau Staphylococcus. Pentru aceste efecte sunt responsabile acidul rozmarinic și acidul citral conținut în roiniță. Pentru a te bucura de efecte prepară ceai în mod clasic, lasă să se răcească, strecoară apoi aplică lichidul pe zona cu probleme. Repetă de 2-3 ori pe zi până la vindecare
- Tratează herpesul – ceaiul de roiniță este folosit în mod tradițional pentru a trata herpesul oral sau genital produs de virusurile de tip herpes simplex. Potrivit studiilor, acidul rozmarinic împiedică virusul herpes să se atașeze de celulele sănătoase iar uleiurile volatile blochează multiplicarea virusului care provoacă herpesul genital. Pune o lingură de roiniță uscată într-un litru de apă fierbinte. Lasă pentru 10 minute apoi strecoară și consumă tot ceaiul de-a lungul zilei (3-4 căni). Alternativ poți aplica ceai rece de 3-5 ori pe zi
- Protejează pielea împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UV – potrivit studiilor, acidul rozmarinic și acidul salvianolic din roiniță protejează celulele organismului împotriva radiațiilor solare și calmează pielea expusă. Prepară ceai de roiniță din două linguri de frunze uscate la un litru de apă fierbinte. Lasă să se răcească apoi aplică pe porțiunea iritată de soare
- Este benefic pentru tenul gras sau acneic – ceaiul de roiniță are proprietăți naturale astringente, fiind benefic persoanelor cu tenul gras sau acneic. De asemenea, ajută la curățarea porilor și reduce senzația de mâncărime. Pentru aceste efecte este nevoie să prepari ceai din două lingurițe de frunze uscate de roiniță și o cană de apă fierbinte. Strecoară și aplică ceaiul călduț (nu fierbinte) pe ten cu ajutorul unei dischete demachiante. Nu este nevoie de clătire și poți repeta procesul de 2-3 ori pe zi
Cum se prepară ceaiul de roiniță și cât poți consuma?
În funcție de ce afecțiuni încerci să tratezi, poți consuma până la 2-3 căni de ceai de roiniță pe zi.
Pentru efecte pe termen lung este necesar să urmezi o cură de o lună în care să bei minim o cană de ceai pe zi.
Pentru prepararea sa ai nevoie de o linguriță de plante uscate la o cană de 250 ml de apă fierbinte. Lasă pentru 10-15 minute, strecoară și consumă cu 30 minute înainte de masă. Pentru tratarea unor probleme ale pielii este posibil să fie nevoie de concentrații mai mari sau mai mici, de la caz la caz.
Ce contraindicații are ceaiul de roiniță?
Ceaiul de roiniță nu ar trebui luat de gravide și de femeile care alăptează și nici de persoanele cu risc de mai jos:
- copii sub 14 ani
- diabeticii – roinița poate potența efectul medicației, motiv pentru care nu este indicat bolnavilor cronici
- cei care vor avea sau au avut operație – ceaiul de roiniță are un ușor efect sedativ care poate influența medicația pre și post-operație. Este bine să eviți ceaiul de roiniță cu două săptămâni înainte de operație și cu o lună după
- bolnavii cu tiroida – ceaiul de roiniță poate afecta funcționarea tiroidei influențând nivelul hormonilor tiroidieni. Este bine să eviți acest ceai dacă iei medicamente pentru tiroidă
De asemenea, ceaiul de roiniță blochează efectul unor medicamente, motiv pentru care nu ar trebui consumat alături de:
- barbiturice (medicamente cu efect sedativ care modifică chimia creierului și care sunt recomandate în cazuri de insomnie, anxietate sau epilepsie)
- medicație pentru glaucom – ceaiul de roiniță poate crește presiunea intraoculară blocând astfel efectul medicamentelor
- scopolamină – medicament pentru a împiedica starea de greață de după anumite intervenții chirurgicale
- antidepresive – ceaiul de roiniță inhibă producția de serotonină (stimulată de medicamente)
Ceaiul de roiniță poate fi consumat regulat (2-3 căni pe zi) pentru maxim patru luni la rând (de cele mai multe ori, se recomandă o cură de o lună urmată de o pauză de două săptămâni și apoi reluarea). Este bine de știut că excesul de ceai de roiniță (mai mult de trei căni pe zi) poate cauza efecte adverse precum:
- dureri abdominale
- amețeli
- balonare
- indigestie
- dificultăți respiratorii
- stare de agitație
- iritații ale pielii (atunci când este aplicat pentru a trata anumite probleme tegumentare)
Dacă consumi ceai de roiniță pentru calmarea nervilor sau pentru ameliorarea simptomelor de anxietate, reducerea consumului trebuie să se facă treptat (treci de la trei căni pe zi la trei cești mai mari apoi la două și tot așa) și nu deodată pentru a evita apariția unui atac de anxietate.
Ceaiul de roiniță nu poate înlocui tratamentul medical recomandat de un specialist. Poți consuma acest ceai fără probleme dacă nu ai boli cronice și dacă respecți dozele recomandate.
Sursa foto: Pexels